Moscova spune NU importului de porci vii din România şi tuturor produselor româneşti din carne de porc

0
327

Serviciul federal de supraveghere veterinară şi fitosanitară din Federaţia Rusă (Rosselkhoznadzor) a decis miercuri să introducă restricţii temporare privind importul de porci vii şi alte produse din porc din România, pe fondul unui focar de pestă porcină africană, relatează site-ul agenţiei Tass. România nu exportă însă carne de porc în Rusia, astfel că restricţia impusă din nu are niciun efect, au declarat, pentru Mediafax, liderii asociaţiilor profilate pe creşterea porcinelor.

porci_1„Oricum nu livrăm nimic spre Federaţia Rusă, de mai mulţi ani, pentru că avem acest embargo ca membri ai Uniunii Europene. Astfel de restricţii sunt doar nişte formalităţi care se transmit automat între state, dar nu au niciun efect asupra pieţei româneşti”, a declarat Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.

         Nici Gheorghe Caruz, preşedintele Patronatului Cărnii de Porc, nu este impresionat de restricţia Federaţiei Ruse, însă cere Guvernului o reacţie mai fermă când se ivesc astfel de situaţii. „Noi, asociaţiile din domeniu, nu prea avem cum să reacţionăm, nu avem şanse de izbândă în astfel de conflicte. În general, legislaţia europeană se interpretează împotriva intereselor României, de aceea Guvernul ar trebui să fie mai atent. Vedeţi, că nu putem exporta porc nici în UE, deşi s-a deschis piaţa, ce să mai vorbim de Federaţia Rusă? Înainte de Revoluţie, plecau zilnic trenuri cu carne de porc din România către URSS; acum nu mai livrăm nimic”, a spus Gheorghe Caruz.

         Rosselkhoznadzor a decis miercuri să introducă restricţii temporare privind importul de porci vii şi alte produse din porc din România, pe fondul unui focar de pestă porcină africană. Restricţiile anunţate de Rusia se aplică tuturor produselor româneşti din carne de porc, cu excepţia aditivilor pentru furaje obţinuţi prin sintetică chimică şi microbiologică, a furajelor preparate după tratament termic şi a echipamentelor folosite pentru păstrarea, sacrificarea şi tranşarea porcilor.

         Produsele care intră sub incidenţa restricţiilor şi care sunt livrate la punctele de verificare, începând cu data de 2 august, vor fi restituite indiferent de documentele veterinare însoţitoare, au anunţat autorităţile de la Moscova. Serviciul federal de supraveghere veterinară şi fitosanitară din Rusia limitează, de asemenea, tranzitul porcilor vii de pe teritoriul României pe teritoriul Rusiei.