“U” Craiova s-a prezentat penibil în amicalul cu Olympiacos Pireu

0
1141

În ultimul amical din stagiul din Austria, Universitatea Craiova a fost învinsă cu 2-0 de campioana Greciei, Olympiakos Pireu. Foştii internaţionali francezi Mathieu Valbuena şi Yann M’Villa au marcat cele două goluri ale echipei elene. Valbuena a transformat un penalty în minutul 8, dictat după o fază prilejuită de gafa lui Nistor şi încheiată de faultul în careu al lui Vătăjelu. M’Villa a punctat în finalul primei părţi, nemarcat la a doua bară, în urma unui corner. În debutul reprizei secunde, Dan Nistor a ratat un penalty, dictat după un fault asupra lui Andrei Ivan. Oltenii au ieşit rareori din propria jumătate, fiind depăşiţi net la toate capitolele de formaţia elenă, care mai putea marca în câteva rânduri, având şi un şut în transversală. Asta deşi grecii au avut un amical şi în ziua precedentă şi nu prea au mai avut chef de fotbal şi cu craiovenii.

Pe partea lui Vătăjelu a fost bulevard, în acea zonă acţionând îndeosebi campioana Greciei. Craiova a etalat acelaşi joc fără orizont, limitat la combinaţiile între fundaşi şi portar, urmate de pase lungi. Cam ce a jucat de când a fost instalat Marinos Ouzounidis pe banca tehnică. Dacă Vătăjelu a fost de-a dreptul ridicol, am văzut încă o dată că Mateiu nu e un mijlocaş la închidere cu care să te prezinţi la un nivel decent, am remarcat din nou că Nistor nu are chef de fotbal decât foarte rar, că Alex Cicâldău e la cel mai slab nivel de când a venit la Craiova, că Elvir Koljic este departe de forma pe care o aşteaptă toată lumea şi probabil s-a accidentat din nou, că Alex Câmpanu nu valorează nici 50 de mii de euro, dar să dai pe el 500 de mii e o totală nebunie şi numai Andrei Ivan are evoluţii constant bune, dar şi el este bulversat de permanentele schimbări de post în atac. Ce rol au avut schimbările făcute în minutele de final, ce-o fi vrut să demonstreze Ouzounidis cu ele într-un amical, de parcă voia să bifeze şi Bic şi Fedele o finală de Champions League?! Dacă vrei să vezi anumiţi jucători, unii maturi, nu nişte puşti pe care vrei să-i debutezi, nu îi arunci pe teren pentru 2 minute ca să-i umileşti, într-un meci amical!

Dacă nici măcar în aceste amicale, în care nu ai presiunea rezultatului, în care te poţi exprima fără presiunea obiectivului sau a suporterilor, în care poţi experimenta în voie faza ofensivă, dacă vrei ceva de la fotbal, şi nici acum nu arăţi nicio idee de joc, niciun fel de traseu, dacă te complaci în aceleaşi pase interminabile între fundaşi şi portar, urmate de minge lungă, în acelaşi joc haotic, după ureche, de parcă evoluezi în curtea şcolii, atunci la ce te poţi aştepta în meciurile oficiale? Probabil la 3 puncte din 18 cu Sepsi, Clinceni şi Botoşani! Dar ce să pricepi de la un antrenor care nici acum nu ştie pe ce posturi evoluează jucătorii săi? După ce a jucat cu Cicâldău atacant stânga, cu Căpăţână fundaş dreapta şi cu Nistor atacant, Ouzounidis a abordat repriza a doua cu Vlădoiu atacant dreapta, uluindu-ne încă o dată.  Şocant este numai cum a ajuns Craiova să angajeze un astfel de antrenor…

Universitatea Craiova – Olympiacos Pireu 0-2 Au marcat: Valbuena 8 -pen., M’Villa 45.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu (76 Ofosu), Bălaşa, M. Constantin (76 Găman), Vătăjelu – Mateiu, Nistor (87 Bic) – Câmpanu (46 Conte), Cicâldău (87 Fedele), Ivan – Koljic (76 Markovic). Pseudoantrenor: Marinos Ouzounidis.

Olympiacos Pireu: Christinson (68 Jose Sa) – Lala, Semedo, Avraam (46 Kalogeropoulos), Reabciuk – M’Villa, Sourlis, Kounde (55 Vrousai), Randjelovic – Valbuena (67 Sapountzis), Ahmed Hassan. Antrenor: Pedro Martins.