Prezenţă mare şi la cea de-a două probă scrisă a Bacalaureatului

0
499
Ieri, s-a desfăşurat cea de-a doua probă scrisă a Examenului Naţional de Bacalaureat, obligatorie a profilului. Absolvenţii ciclului liceal au susţinut examenul la Matematică (profilul real), respectiv Istorie (umanist). În Dolj, a fost înregistrată, din nou, o prezenţă ridicată la examinare, dar, din păcate, a existat încă un eliminat. Astăzi are loc proba la alegere, conform opţiunilor candidaţilor.Primele rezultate de la Bacalaureat vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12.00. Depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00. În perioada 9-12 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, iar afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 13 iulie.
 Emoţii, şi ieri, la susţinerea celei de-a doua probe scrise a Examenului Naţional de Bacalaureat. A fost vorba despre Matematică („real”) şi Istorie („umanist”). Subiectele nu au fost foarte dificile, dar unele chiar le-au ridicat ceva probleme candidaţilor. La Istorie, se pare că probleme au fost la cel de-al treilea subiect, cel referitor la viaţa politică postbelică în România, practic, regimul comunist, la care elevii au avut de redactat un eseu pentru această perioadă. Primul subiect a avut probleme din istoria medievală, iar cel de-al doilea s-a referit la Constituţia României, începând din 1866.
„Nu prea ne aşteptam la subiectuil cu comunismul, dar, oricum, nu au fost subiecte grele şi mă aştept la o notă peste 8,00”, ne-a precizat  Ramona Brătan, absolventă a Colegiului Naţional „Elena Cuza”, care vrea să urmeze cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova. „Cred că subiectele au fost echilibrate, au atins toată programa şcolară parcursă în anii de liceu, iar cei care s-au pregătit nu au avut dificultăţi. Au fost subiecte la care se poate atinge o notă de cel puţin 7,00”, a menţionat prof. Nori Cadea, de la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova.
 La Matematică, probleme au ridicat cele care ţin de Analiza matematică, prin funcţii cu şiruri, şi la Algebră, problema cu rezolvarea unei matrice. „Mi s-au părut subiecte de nivel mediu, mai uşoare ca la simulare, dar ceva dificultăţi au fost la Analiză şi la Algebră. Oricum, mă aştept la o notă mai mare de 9,00 şi vreau să merg la Facultatea de Automatică a Universităţii din Craiova”, a spus  Antonio Constantinescu, absolvent al Liceului „Voltaire”. 
Un eliminat din examen
În Dolj, pentru susţinerea acestei probe, au fost înscrişi 4.156 de candidaţi, prezenţa fiind de peste 94%. „Am înregistrat 1.409 de candidaţi prezenţi, din păcate unul eliminat, la Centrul de examen de la Colegiul Tehnic Energetic Craiova, la Istorie, şi 2.506 de prezenţi la Matematică. Am avut şi 272 de echivalări ale probelor. Din seria curentă, au fost prezenţi 3.567 de candidaţi, iar, din seriile anterioare, 347. Putem prezenta un procent de prezenţă foarte mare, peste cel din ultimul an”, a precizat prof. Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului doljean.
Astăzi, va avea loc ultima probă scrisă, cea la alegere, iar primele rezultate vor fi afişate pe 8 iulie, în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00-16.00, putând fi depuse contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi făcute cunoscute pe 13 iulie. De remarcat este şi faptul că diplomele de Bacalaureat pot fi eliberate până la afişarea rezultatelor finale, pentru cei care solicită acest lucru, dar numai după finalizarea depunerii contestaţiilor.