Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) va avea loc în perioada 3-7 octombrie 2018, anunţă organizatorii. FILIT va reuni și anul acesta sute de profesioniști din domeniul cultural: scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti. Pe lângă structura cunoscută a evenimentelor (Serile FILIT, Scriitori în Centru – Casa FILIT, Casa Poeziei, întâlniri în licee etc.), vor fi continuate și proiectele Casa Copilăriei și Casa Fantasy, în urma succesului înregistrat anul trecut, când au fost lansate.
Proiectele FILIT de încurajare a creației contemporane continuă și anul acesta. A fost realizată selecția celor șase autori din cadrul Rezidenţelor FILIT pentru autori români, program realizat în colaborare cu Teatrul „Luceafărul” din Iași. Textele scrise de autorii selectați la secțiunea „Dramaturgie” vor fi prezentate ca spectacole-lectură în cadrul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT Iași, 4-11 octombrie 2018). Totodată, au fost selectați beneficiarii ediției din acest an a Rezidenţelor FILIT pentru traducători străini , precum și traducătorii care vor participa la Atelierele FILIT pentru traducători.
FILIT este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași, fiind considerat unul dintre cele mai mari festivaluri literare din Europa. Aspectele remarcate de invitați, jurnaliști și public sunt amploarea și diversitatea programului, buna organizare și prezența numeroasă a publicului. Anul trecut, FILIT a adunat 300 invitați, 100 evenimente, 30.000 de participanți, 150 voluntari, 19 țări participante, 32 rezidențe de creație. (Sursa: HotNews)