Craiova: 61 de pietoni sancționați pentru traversare neregulamentară

0
374

Conform IPJ Dolj, ieri, 3 iulie, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au executat o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație generate de indisciplina manifestată de  pietoni la traversarea străzii. În urma abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 88 de sancţiuni contravenţionale, din care 61 pietonilor. Valoarea sancțiunilor aplicate de oamenii legii este de peste 14.000 de lei, fiind totodată reţinute 10 permise de conducere şi retrase 4 certificate de înmatriculare.