Trump i-a transmis telefonic lui Merkel că vrea să facă din summitul G20 “un succes”

0
447

Trump-Merkel-1-620x330Preşedintele american Donald Trump a purtat luni o “discuţie (telefonică) extinsă” cu cancelarul german Angela Merkel, înaintea summitului G20 care se va desfăşura vineri şi sâmbătă la Hamburg, a comunicat Casa Albă, pe fondul fricţiunilor între cei doi lideri, transmite marţi DPA.  “Preşedintele a afirmat că aşteaptă cu nerăbdare să o ajute pe cancelarul Merkel să facă din acest summit un succes”, afirmă textul difuzat de biroul de presă al Casei Albe. “Într-o discuţie extinsă, liderii au abordat subiecte legate de climă, de Iniţiativa Finanţării Antreprenoriatului Feminin şi de comerţ, inclusiv supracapacitatea la nivel global de producere a oţelului”, menţionează comunicatul.

Potrivit DPA, tensiunile existente între preşedintele american şi cancelarul german, care au păreri divergente pe subiecte cruciale precum încălzirea climatică, apărarea şi comerţul, riscă să arunce o umbră asupra discuţiilor ce vor avea lor în această săptămână la Hamburg. Cei doi urmează să se întâlnească joi seară, în preziua deschiderii summitului, în cea de-a treia lor întrevedere faţă în faţă de la instalarea lui Trump la Casa Albă, în luna ianuarie. Prima lor întâlnire, care a avut loc în martie la Washington, a părut marcată de stânjeneală.