4 iulie – Ziua Naţională a SUA

0
460

statue-of-liberty--ny_48897600În 4 iulie, pe tot cuprinsul celor 50 de state americane şi oriunde s-ar afla în lume, americanii sărbătoresc cu mare fast, prin focuri de artificii, parade, concursuri de mâncat hot-dog, jocuri de baseball şi reuniuni de familie cu barbeque, pop-corn, multă bere şi coca-cola.

În 2017, se împlinesc 241 de ani de la Declaraţia de Independenţă şi 131 de ani de când Miss Liberty cu torţa libertăţii luminează.

Ziua Naţională a SUA marchează adoptarea Declaraţiei de independenţă, ratificată de Congres în 4 iulie 1776, prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente faţă de Regatul Unit al Marii Britanii.

Statuia Libertăţii se află pe mica insulă Liberty din portul oraşului New York, la mică distanţă de insula Ellis – punctul de sosire a mai mult de 12 milioane oameni în Statele Unite, şi este un simbol de bun venit pentru toată lumea, americani, vizitatori şi imigranţi.

Miss Liberty, oferită americanilor de poporul francez la 4 iulie 1884, a fost inaugurată la 28 octombrie 1886, iar preşedintele de atunci, Grover Cleveland, a acceptat statuia în numele poporului american rostind cuvintele: ”Nu vom uita niciodata că libertatea şi-a făcut casa aici şi nu vom neglija altarul său”.

În 1924, Statuia Libertăţii a fost decretată monument naţional, iar în 1984, parte a Patrimoniului Umanităţii listat de UNESCO pentru declaraţia de libertate, pace, drepturi ale omului şi democraţie pe care o face această capodoperă a spiritului uman.

Cu o înălţime de 45,3 metri şi o greutate de 225 de tone, statuia a fost lucrată în Franţa de sculptorul Frédéric Auguste Bartholdi (1834-1904), cu ajutorul tehnic al lui Alexandre Gustave Eiffel.

Transportată pe mare, în 350 de fragmente, Statuia Libertăţii a fost asamblată în patru luni, pe o insulă din portul New York, şi montată pe un piedestal, împreună cu care măsoară 93 de metri, de la sol pâna la vârful torţei.

Pe piedestalul statuii a fost inscripţionată o poezie, compusă  de Emma Lazarus, al cărei mesaj este libertatea.  Pe coroană se află 25 de ferestre, simboluri ale mineralelor naturale ale pământului, şi şapte raze care semnifică cele şapte mări şi continente ale lumii.