Europarlamentarul PSD, Victor Boştinaru, care este şi coordonatorul Grupului S&D în Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European, a salutat, ieri, adoptarea de către Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală a Tratatului de la Marrakech, care s-a făcut la sfârşitul săptămânii trecute.
Într-un mesaj transmis eurodeputatului Victor Boştinaru, comisarul european pentru piaţă unică şi servicii, Micheal Barnier, a mulţumit personal eurodeputaţilor din Comisia PETI pentru angajamentul şi sprijinul ferm pentru îndeplinirea acestui acord. Tratatul îşi propune să faciliteze accesul la publicaţii pentru persoanele nevăzătoare sau cu deficienţe de vedere şi a fost adoptat, după două săptămâni de negocieri, în cadrul unei conferinţe diplomatice desfăşurată la Marrakech. Uniunea Europeană a jucat un rol activ în facilitarea accesului la lucrări protejate ţinând cont, în acelaşi timp, de cadrul legal actual privind drepturile intelectuale la nivel internaţional.
Exemplare în format accesibil persoanelor cu deficienţe de vedere
Tratatul de la Marrakech va intra în vigoare odată cu ratificarea sa de către cele 20 de state semnatare. Conform acestuia, statele semnatare vor trebui să introducă excepţii de la drepturile de autor şi să asigure mijloace pentru schimbul publicaţiilor în format special peste graniţe. De asemenea, statele vor trebui să introducă, în mod obligatoriu, o excepţie de la drepturile de autor care va permite organizaţiilor de nevăzători să producă, să distribuie şi să pună la dispoziţie exemplare în format accesibil persoanelor cu deficienţe de vedere, fără autorizare din partea titularului.
Doar 5% din cărţi sunt accesibile persoanelor nevăzătoare
Conform Uniunii Mondiale a Nevăzătorilor, există un număr de aproximativ 285 milioane de persoane afectate de lipsa totală sau parţială a vederii la nivel global, însă doar 5% din cărţi sunt accesibile acestora. Eurodeputatul Victor Boştinaru sublinia, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în luna mai a acestui an, faptul că Uniunea Europeană are obligaţia de a respecta şi de a pune în practică drepturile persoanelor cu dizabilităţi de vedere: „Avem obligaţia ca, dincolo de declaraţii şi angajamente solemne, să recunoaştem şi să punem în practică aceste drepturi. Pentru că persoanele acestea, care sunt semenii noştri, sunt concetăţenii noştri, să poată avea un acces egal la informaţie şi în viaţa comunităţii, un acces egal la piaţa muncii, dacă este posibil. Acest lucru nu poate fi realizat decât prin accesul la cărţile specifice inabilităţilor lor”.