Dinamo a promovat, Argeşul a retrogradat

0
506

După numai un an petrecut în Liga a II-a, Dinamo a revenit în primul eşalon, după barajul câştigat cu FC Argeş. “Câinii” se impuseseră în tur cu 6-1, dar în returul de la Mioveni au tremurat pentru calificare, pierzând cu 4-2. Gazdele au condus cu 4-1, scor la care Calcan a fost eliminat, în minutul 55 şi şansele piteştenilor s-au spulberat.
Dacă dinamoviştii au fost inspiraţi să meargă în acest sezon pe mâna lui Ovidiu Burcă, antrenorul care anul trecut promova Slatina în Liga a II-a, Argeşul nu i-a dat credit lui Prepeliţă, cel care anul trecut ducea echipa în play-off.

Astăzi se dispută al doilea baraj pentru prima ligă, UTA – Gloria Buzău, după 0-0 în tur. Ambele echipe din Argeş au retrogradat, alături de Chindia Târgovişte. Campioană este Farul, care merge în Champions League, iar FCSB, CFR Cluj şi Sepsi vor evolua în Conference League.