Tricolorii U21, învinşi în Georgia

0
503

Urmând exemplul Universităţii Craiova, care a fost eliminată, acum doi ani, de Lokomotiv Tbilisi, şi al naţionalei României, care a pierdut cu 2-1 amicalul de acum un an, de la Ploieşti, cu Georgia, reprezentativa under 21 a României a fost învinsă în amicalul disputat în deplasare cu selecţionata similară a Georgiei, scor 2-0. A marcat Kapanadze, în minutele 68 şi 74. Trei jucători ai Universităţii Craiova, Baiaram, Cîmpanu şi Markovic, au evoluat în acest meci.

Selecţionerul Florin Bratu a folosit formula: M. Popa (cpt.) – Telcean, Drăguşin, Farcaş, A.  Dumitrescu – Lixandru, Grameni – Cîmpanu (I. Stoica, 73), Baiaram (Miculescu, 45), Petrila (Pitu, 69) – Birligea (Markovic, 73). Selecţioner: Florin Bratu

Tricolorii under 21 vor mai disputa un amical, pe 7 iunie, în deplasare cu Slovacia U21.