Tătaru spune că PNL intenţionează să modifice legea privind reforma în domeniul sănătăţii după alegerile parlamentare

0
468

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri că liberalii intenţionează ca după alegerile parlamentare să modifice Legea 95/2006, astfel încât spitalele importante să treacă din coordonarea primăriilor în cea a Ministerului Sănătăţii.

Întrebat, pe B1 TV, de ce nu trec spitalele importante din subordinea primăriilor în cea a Ministerul Sănătăţii, Tătaru a spus că trebuie schimbată legislaţia, iar în acest moment PNL nu are majoritatea în Parlament pentru a face acest lucru.

“Ne gândim ca după următoarele alegeri parlamentare să putem face acest lucru. Avem în intenţie modificarea Legii 95 (95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii – n.r.), reforma în sănătate, tocmai pentru faptul că are peste 1.000 de modificări, nu mai ştim nici care este forma ei originală la câte modificări s-au făcut”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a adăugat că sub coordonarea premierului s-au creat grupuri de lucru cu specialişti din Sănătate, din zona privată şi din sistemul public, în care “se vine cu idei, cu perspective, pentru a modifica această lege”.

Tătaru a menţionat că managerii de spitale din Bucureşti, care ţin de Ministerul Sănătăţii, vor fi evaluaţi.