Consilii Judeţene: Controverse privind revenirea la votul uninominal pentru desemnarea preşedinţilor!

0
438

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, ieri, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul va modifica modul de desemnare a preşedinţilor de Consilii Judeţene, aleşi până acum, indirect, de consilierii judeţeni. Revenirea la votul uninominal, care a mai fost instituit, în 2008, va spori legitimitatea, reprezentativitatea şi stabilitatea preşedinţilor. Bineînţeles, candidaţii la funcţia de preşedinte ar urma să fie reprezentanţi ai partidelor politice şi de ce nu ai societăţii civile. În luarea acestei decizii guvernul a ţinut cont de această măsură UNCJR, în cadrul căreia toţi preşedinţii liberali de Consilii Judeţene au fost de acord cu această solicitare. Pe de altă parte, decizia Guvernului e urgentă, prin faptul că, după cum se ştie, Comisia de la Veneţia interzice modificarea legii autorităţilor locale cu un an înainte de desfăşurarea alegerilor. Administraţia Prezidenţială, prin purtătorul său de cuvânt, Mădălina Dobrovolschi, a criticat OUG dată de Guvern, considerând că „schimbarea legii electorale făcută (…) prin OUG, în sensul introducerii votului uninominal pentru alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene, este de fapt o concesie pe care premierul Viorica Dăncilă vrea să o facă baronilor PSD, în încercarea de a le câştiga sprijinul”. Şi pentru prima dată într-o declaraţie de presă oficială, Administraţia Prezidenţială vizează persoane concrete cu nume şi prenume (Marian Oprişan, Dumitru Buzatu şi Ionel Arsene), etichetate a fi panicate de scăderea în sondaje a partidului, dornice de a-şi securiza funcţiile în ciuda voinţei românilor. Comunicatul Administraţiei Prezidenţiale este mai degrabă superfluu: asidue negocieri pentru ocuparea postului de preşedinte al Consiliului Judeţean, pot avea loc în formatul de până acum al desemnării acestuia, şi nicidecum prin alegeri directe, potrivit oricărei logici. Pe de altă parte, în Franţa, Spania, Germania, Italia, alegerea preşedinţilor de Consilii regionale sau departamentale are loc prin alegere directă, şi nicidecum indirectă. Dacă suntem în faţa unei neînţelegeri sau mai degrabă a continuării unui război între palate, este mai greu de spus, dar oricum măsura guvernului nu maschează deloc „disperarea PSD care a înţeles că este pe punctul de a pierde conducerile şi majorităţile în foarte multe Consilii Judeţene”, cum se spune, tendenţios şi destul de confuz, în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale, enunţat cu intonaţie de Mădălina Dobrovolschi. Şi încă o precizare: utilizarea peiorativă a termenului de „baron”, de altfel împrumutată din media, este realmente inadecvată, într-un comunicat sobru, făcut de un consilier din cadrul Adminsitraţiei Prezidenţiale. Traducerea imediată a sensului comunicatului de presă menţionat ar putea fi următoarea: există scrutinuri utile şi… unele nerecomandate.