Andrei Năstase, primarul ales al Chişinăului

0
68

Andrei Năstase, primarul ales al Chişinăului, a declarat că victoria sa în cel de-al doilea tur de scrutin se datorează unităţii alegătorilor şi forţelor “pro-europene, anti-oligarhice”, şi a lansat un apel la unitate în perspectiva alegerilor legislative din acest an.

Noul primar ales al Chişinăului, vorbind duminică seara la sediul formaţiunii sale, Platforma Demnitate şi Adevăr, alături de principala sa aliată, Maia Sandu, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, a îndemnat la menţinerea acestei unităţi, informează site-ul postului Radio Europa Liberă.

“Această victorie ne aparţine nouă tuturor, locuitorilor Chişinăului, locuitorilor din suburbii şi întregii ţări. Să continuăm la fel, să rămânem uniţi şi doar aşa vom reuşi în viitor, şi în parlamentare, şi în celelalte scrutine”.

La rândul ei, Maia Sandu l-a felicitat public pe Andrei Năstase, afirmând: “Această victorie a demonstrat că uniţi putem învinge! Tot aşa vom câştiga şi alegerile parlamentare”.