Dăbuleni: Se recoltează, deja, lubenițele

0
386

Mai devreme ca anul trecut, cu câteva zile, deși s-au plantat cu întârziere – situație paradoxală – cultivatorii din Dăbuleni vor livra, din câmp deschis, în zilele următoare, primele lubenițe ajunse la maturitate. La nivelul localității, potrivit datelor comunicate la APIA Dolj, sunt cultivate cu lubenițe și pepeni galbeni circa 900 de hecrare, de peste 500 de producători. În ultima decadă a lunii, în zilele de 22, 23 și 24 iunie va fi organizat, și anul acesta, tradiționalul „Festival al lubenițelor”. Până atunci, rămânând în acest teritoriu al evenimentelor culturale, să menționăm interesantul moment artistic, organizat la 1 Iunie a.c., la Casa de Cultură din Dăbuleni, în colaborare cu trupa „Evenimente ideale” din Craiova, care a antrenat peste 400 de copii de la unitățile școlare de pe raza localității. Baloane tricolore, eșarfe tricolore și nelipsitele desene pe asfalt au agrementat un spectacol fabulos, inițiat de primarul Aurel Băjenaru, de maximă atracție, inclusiv pentru adulți.