Dolj: 95 de șoferi sancționați pentru viteză neregulamentară

0
407

Conform IPJ Dolj, ieri, 3 iunie 2018, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj, Biroului Rutier Craiova şi formaţiunilor rutiere din cadrul subunităţilor de poliţie doljene au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea excesului de viteză. La acţiune au participat 26 de poliţişti, care au aplicat 156 de sancţiuni contravenţionale, din care 95 pentru viteză neregulamentară şi 61 pentru alte abateri. Valoarea sancţiunilor aplicate de oamenii legii este de peste 34.000 lei. De asemenea, au fost reţinute 5 permise de conducere şi au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.