În Duminica Rusaliilor sărbătorim minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste apostolii Domnului şi ziua întemeierii Bisericii creştine. Avem aşadar un praznic de o îndoită şi covârşitoare însemnătate. Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de răstignire, şi-a mângâiat ucenicii întristaţi prin făgăduinţa Duhului Sfânt, Mângâietorul lumii.
I se spune Pogorârea Sfântului Duh pentru că acum puterea Duhului Sfânt s-a revărsat asupra Sfinţilor Apostoli, înzestrându-i cu „putere de sus ” pentru marea lor misiune de propovăduire a Evangheliei tuturor popoarelor. Evenimentul acesta s-a petrecut la 50 de zile după învierea din morţi a Mântuitorului Iisus Hristos, şi de aici numirea de „ Cincizecime “, care era una din marile sărbători ale poporului evreu, dar care a primit un pronunţat caracter creştin, iar numirea de „ Rusalii” vine de la o sărbătoare a romanilor numită „Rosalia”, care înseamnă trandafir, zi în care cetăţenii romani mergeau cu trandafiri la mormintele celor decedaţi, obicei păstrat şi la poporul nostru român, căci astăzi în unele părţi ale ţării se merge la cimitire pentru a se pune flori şi trandafiri la căpătâiul celor decedaţi, iar în biserici se aduc crengi şi frunze de nuc, armindeni sau tei, care simbolizează „puterea cea de viaţă făcătoare a Duhului Sfânt”, primind astfel un pronunţat caracter creştin, nădăjduind ca de această putere să se învrednicească şi cei vii, dar şi cei morţi. Poate că acesta a şi fost motivul pentru care Biserica a rânduit ca Sâmbăta dinaintea Rusaliilor să fie numită şi „Sâmbăta moşilor de vară “, zi în care se face pomenirea morţilor.
Asupra acestui eveniment al Pogorârii Duhului Sfânt dorim să vorbim în cuvântul nostru de învăţătură şi să vedem care este folosul duhovnicesc pentru fiecare dintre noi.
In urmă cu 10 zile, când am prăznuit înălţarea la cer a Mântuitorului, în Evanghelia citită atunci la Sfânta Liturghie ni s-a relatat că înainte de înălţare Mântuitorul le-a făgăduit sfinţilor Săi ucenici şi apostoli că le va trimite lor un povăţuitor, adică pe Duhul Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi, care îi va povăţui pe ei spre tot adevărul în activitatea lor misionară de propovăduire a Evangheliei în toată lumea.
Întăriţi sufleteşte cu această făgăduinţă a Domnului Iisus Hristos, apostolii, ucenicii şi Maica Domnului s-au întors în Ierusalim de pe Muntele Măslinilor, unde Domnul S-a înălţat la cer, şi aici în Ierusalim într-o cameră stăteau ascunşi de frica iudeilor, rugându-se lui Dumnezeu şi aşteptând împlinirea acestei făgăduinţe.
Şi iată că astăzi, la 10 zile de la înălţarea la Cer, şi la 50 de zile după învierea Sa din morţi, Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, dar mai ales Apostolul citit ne-a relatat amănunţit împlinirea faptică a acestei promisiuni făcute de Mântuitorul la înălţare. S-a spus în apostolul citit că „ sosind ziua Cincizecimii, apostolii erau cu toţi adunaţi într-o casă şi în timp ce se rugau, fără de veste – adică pe neaşteptate – s-a făcut un vuiet puternic, ca de suflare de vânt care a umplut toată casa, apoi li s-au arătat împărţite limbi ca de foc asupra fiecăruia dintre cei prezenţi, şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi au început toţi să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (F. Ap. 2,1 -4). Acest eveniment este bine reliefat în icoană ortodoxă a Pogorârii Duhului Sfânt aflată pe catapeteasmă, dar şi la închinare. Şi vă rog să o priviţi cu atenţie atunci când veniţi la miruit şi pentru a lua anafura.
Dacă se spune că acum, la Cincizecime, Duhul Sfânt S-a pogorât asupra sfinţilor apostoli, asta nu înseamnă că El nu a existat şi mai înainte. Sfânta Scriptură spune că încă de la crearea lumii Duhul lui Dumnezeu (puterea de viaţă a Duhului Sfânt) se purta deasupra apelor (Gen. 1,2); că Duhul Sfânt e Acela care a inspirat şi a umplut de înţelepciune pe drepţii şi proorocii Vechiului Testament pentru a vesti oamenilor voia lui Dumnezeu. Prezenţa Duhului Sfânt s-a arătat apoi şi la Botezul Mântuitorului în râul Iordan, când s-a pogorât în chip de porumbel asupra Lui (Mc. 1,10).
Acum, la Cincizecime, însă, începe lucrarea de sfinţire şi desăvârşire a lumii până la sfârşitul veacurilor a Duhului Sfânt, căci ne spune învăţătura de credinţă a Bisericii: Dumnezeu Tatăl este Creatorul lumii; Dumnezeu Fiul este Mântuitorul lumii şi Duhul Sfant este Sfinţitorul lumii, fără să socotim că sunt trei dumnezei, ci un singur Dumnezeu, dar întreit în persoane. Evident că este greu de înţeles cu mintea noastră limitată această taină a existenţei unui singur Dumnezeu după fiinţă, dar întreit în persoane, dar acceptăm lucrul acesta pe baza credinţei noastre în Dumnezeu şi în cuvintele Sfintei Scripturi.
Apoi vuietul puternic şi limbile ca de foc care s-au arătat împărţite fiecărui apostol şi asupra Maicii Domnului sunt semnele văzute ale puterii nevăzute a Duhului Sfânt, care i-a înzestrat pe apostoli cu putere dumnezeiască, cu înţelepciune şi cu darul de a vorbi în limbi pe care ei nu le cunoşteau atunci. Cu acest prilej al Cincizecimii, care era o sărbătoare mare iudeilor, se aflau la Ierusalim „ locuitori iudei, bărbaţi cucernici din toate neamurile câte sunt sub cer, şi fiecare îi auzea pe apostoli vorbind în limba lor despre faptele minunate ale lui Dumnezeu”(F. Ap. 2, 4-5). Această lucrare harismatică a vorbirii în limbi a fost necesară în momentul acela pentru ca oamenii să înţeleagă despre măririle lui Dumnezeu care s-au petrecut.
Astăzi sunt unii creştini care s-au rupt de Biserica cea adevărată şi pretind că în comunitatea lor se petrece aceeaşi lucrare harismatică, vorbind în limbi străine pe care însă nu le înţelege nimeni; sunt aşa-zişii penticostali. Astăzi Biblia este tradusă în limbile tuturor popoarelor; slujbele şi predicile se fac în limba fiecărui popor, deci nu mai este nevoie de vorbirea în limbi. Chiar dacă ar fi cazul să vorbeşti unui străin, lucrul acesta îl faci fie vorbind în limba lui, fie prin mijlocirea unui traducător. De aceea să nu vă lăsaţi ademeniţi de astfel de oameni care pretind că vorbesc în limbi necunoscute şi neînţelese de nimeni, că este o ducere în eroare.
Învăţătura aceasta despre Duhul Sfânt şi despre lucrarea Lui este cuprinsă în Simbolul de Credinţă în care zicem: „Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin prooroci”.
O, Duhule Sfinte, Dumnezeule şi Mângâietorule, care Te-ai pogorât în chip de limbi de foc peste sfinţii apostoli în Duminica Rusaliilor, au ne lepăda pentru farădelegile noastre, nu te depărta de la noi Bunule dă-ne bucuria mântuirii şi cu Duh stăpânitor ne întăreşte că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.
Părintele NICOLAE PREDOI
