Circulaţia pe podul Calafat-Vidin, întreruptă luni, în intervalul 10.00-11.30

0
377

Poliţia de Frontieră anunţă că circulaţia pe podul Calafat-Vidin va fi întreruptă luni, în intervalul 10.00-11.30, pod_calafat_vidinpentru lucrări de întreţinere şi reparaţie.

În acest interval de timp, autovehiculele vor fi oprite în zonele adiacente Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, până la momentul reluării traficului, transmite Poliţia de Frontieră. “Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu ţine permanent legătura cu autorităţile bulgare şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru fluidizarea traficului, fiind utilizate la maxim infrastructura punctului de frontieră şi arterele disponibile pentru efectuarea controlului la intrarea şi ieşirea din ţară”, mai anunţă IGPF. Poliţiştii recomandă şi consultarea aplicaţiei „Trafic Online” disponibilă pe site-ul www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.