La data de 28.05.2016 s-a înregistrat la B.E.C. nr. 107 Valea Stanciului, sub nr. 116, înscrisul denumit “Contestaţie” formulată de către lonica Papa – preşedinte al organizaţiei PSD Comuna Valea Stanciului, împotriva Dagalita Marinela desemnată locţiitor la Secţia de votare nr. 518 – Şcoala cu clasele I-IV, Valea Stanciului – reclamând faptul că aceasta din urmă se află în stare de incompatibilitate. Motivul este că soţul acesteia figurează candidat la pozitia nr. 9, la funcţia de consilier local din partea Partidului Naţional Liberal.
“În acest sens, la 17.05.2016, membrii BEC nr. 107 Valea Stanciului ne-am întrunit în şedinţă în vederea dezbaterii acestei plângeri şi soluţionării sale. S-a procedat la verificarea listei de candidaţi pentru alegerea Consiliului Local Valea Stanciului depusă din partea Partidului Naţional Liberal, înregistrată la BEC nr. l07 sub nr. 29/25.04.2016 şi s-a constatat faptul că, numitul DAGALITA ION, născut la data de 04.03.1963, domiciliat în comuna Valea Stanciului, sat Horezu Poenari, str. Unirii nr. l37 figureaza înscris la poziţia nr.9. De asemenea, s-a discutat telefonic cu dna Dagalita Marinela, care a confirmat faptul că persoana aflată la poziţia 9 pe lista anterior indicată este soţul său. Analizând contestaţia formulată se constată că există incompatibilitate între funcţia de locţiitor al sectiei de votare a dnei. Dagalita Marinela şi candidatura soţului său Dagalita Ion ca şi consilier local, aşa cum rezultă din lista candidaturilor sus mentionată – pozitia nr. 9”, se precizează în comunicatul Biroului Electoral al Cirmuscripţiei Electorale nr. 107.
Sesizarea se confirmă
În temeiul art.25 alin.2 coroborat cu art.44 din Legea nr.115/2015 privind alegerea autorităţilor administratie publice locale, pentru modificarea Legii administratiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art.6 din Hotărârea nr.l7/06.04.2016 emisa de Autoritatea Electorala Permanentă urmează a se ADMITE contestaţia formulată şi a se constata existenţa stării de incompatibilitate în care se află doamna DAGALITA MARINELA desemnată locţiitor la Secţia de votare nr. 518- Şcoala cu clasele I-IV, Valea Stanciului.
A fost înlocuită
În consecinţă, tot potrivit comunicatului Biroului Electoral al Cirmuscripţiei Electorale nr. 107, se admite contestaţia înregistrată sub nr. 116/28.05.2016 formulată de catre Ionica Popa – preşedinte al organizaţiei PSD Comuna Valea Stanciului, împotriva Dagalita Marinela, desemnată locţiitor la Secţia de votare nr. 518 – Şcoala cu clasele I-IV, Valea Stanciului şi constată existenţa stării de incompatibiltate a acesteia în temeiul art.25 alin.2 coroborat cu art.44 din Legea nr.115/2015 şi dispune comunicarea prezentei Hotărâri către Autoritatea Electorală Permanentă în vederea înlocuirii doamnei DAGALITA MARINELA din funcţia de locţiitor la Secţia de votare nr. 518 – Şcoala cu clasele I-IV, Valea Stanciului.