Prin Craiova de altădată…

0
584

Pentru unii, de-o vârstă, sunt frânturi dintr-o lume al cărui apus l-au trăit, pentru alții, mai tineri, sunt doar o filă de istorie, văzută într-un album ori într-un muzeu. Vorbim de cele 28 de fotografii de mari dimensiuni prezentate, sub genericul „Craiova în imagini de epocă”, într-o expoziție deschisă, ieri, la Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei. Realizate în urmă cu aproape un secol, fotografiile înfățișează îndeosebi edificii, însă surprind și atmosfera epocii, cu promenada craiovenilor și freamătul străzilor. Toate provin din colecția muzeului craiovean și reprezintă doar o mică selecție din cele aproximativ o mie de imagini păstrate în arhiva instituției.

„Am gândit această expoziție ca pe o călătorie în trecutul urbei noastre. De altfel, ea se și deschide cu imaginea vechii Gări a Craiovei, din anul 1921”, a precizat Radu Dumitrescu, coordonatorul Secției de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei. Discursul expozițional continuă cu o serie de fotografii cu edificii de pe ulița mare a Craiovei sau strada Unirii – Casa Vălimărescu (azi sediu de bancă), Banca Națională a României, Palatul „Dinu Mihail” (Muzeul de Artă), Banca Olteniei (clădirea Palace), Palatul Administrativ (Prefectura și Consiliul Județean Dolj), surprinse fiind și case ori prăvălii care în prezent nu mai există.

Vizitatorul poate admira apoi monumentele de arhitectură de pe fosta stradă „Justiției”, actuala „Al. I. Cuza” – Banca Comerțului (Primăria Craiova), Palatul Nou (Casa Albă), Piața Nouă și Palatul Justiției la 1909 (actualul sediu al Universității din Craiova). Pașii prin trecut îi poartă pe craioveni și în zona străzii „Frații Buzești” și a Răscruciului Mic, pe strada „Al. Lahovary”, apoi în zona Casei Vorvoreanu (Mitropolia Olteniei). De altfel, spune Radu Dumitrescu, «cea mai veche imagine expusă este cu strada „Frații Buzești” la 1905, în care se pot vedea prăvălii și case care, de asemenea, astăzi nu se mai păstrează în zonă». „Imaginile introduc publicul în atmosfera, în tumultul acelei epoci, cu vestimentația specifică perioadei, cu calești ori promenada craiovenilor”, a adăugat coordonatorul Secției de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei.

În expoziție se regăsesc și imagini cu lăcașuri de cult, precum Biserica „Sfânta Treime” și Biserica „Sf. Ilie”, dar și cu clădiri ce adăpostesc astăzi importante instituții de educație și cultură: Muzeul „Aman” (Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”), Liceul (Colegiul Național) „Carol I” la 1920, Institutul „Sf. Maria” la 1925 (Liceul „Charles Laugier”), Școala „Madona Dudu” (Muzeul Olteniei – Secția de Istorie-Arheologie) și Casa Băniei (Muzeul Olteniei – Secția de Etnografie).

Expoziția „Craiova în imagini de epocă” este deschisă în curtea interioară a Secției de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei (strada „Madona Dudu” nr. 14) și va putea fi vizitată până la începutul lunii septembrie.