Profesor de sport la Liceul de Arte “Marin Sorescu” din Craiova, reţinut pentru proxenetism

0
795

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, profesor la Liceul de Arte “Marin Sorescu” din Craiova, a fost reținut, miercuri, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de proxenetism în formă continuată(patru acte).  Acesta ar fi forțat patru femei să se prostitueze în Germania, Italia şi Norvegia, obținând astfel aproximativ 70.000 de euro.

Acesta, profesor de sport la unitatea de învăţământ amintită, este bănuit că, în perioada 2013 – 2017, folosindu-se de metoda „lover boy” şi speculând starea de vulnerabilitate a patru femei din judeţul Dolj, le-ar fi determinat pe acestea să practice prostituţia în Germania, Italia şi Norvegia, sumele de bani astfel obţinute, aproximativ 70.000 de euro, fiind însușite de bărbat. „În dimineaţa zilei de 03 mai a.c., cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj, a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului, în municipiul Craiova, ocazie cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă, bărbatul fiind condus la audieri. În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism în formă continuată(patru acte materiale), fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, precizează IPJ Dolj. Potrivit conducerii unității de învățământ, profesorul a avut întotdeauna un comportament adecvat, avea relații bune cu toți colegii și niciodată nu a creat probleme interne. Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispuneri unei măsuri preventive.