Craiova în luna mai!

1
3274

N-au înflorit încă rozele poetului, fiindcă mai pregetă temătoare, în schimb explozia de culori a lalelelor, narciselor, zambilelor, dar şi glicinei, care îşi etalează virtuţile agăţătoare şi policromia fascinantă, şochează pur şi simplu. Ezit să exclam că nicăieri luna mai nu e mai frumoasă, ca la Craiova, în această primăvară, după ce au înflorit şi castanii, ca de fiecare dată în jurul zilei de 1 mai. Şi nu doar zona parcării subterane, din imediata vecinătate a Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, încântă de-a dreptul, fiindcă toate spaţiile verzi ale urbei seduc privirile, prin intensitatea şi diversitatea coloritului, gândite parcă de un pictor peisagist generos cu acest joc al policromiilor. Farmecul de neegalat al acestei mini-expoziţii florale, la tot pasul, are ceva inefabil în acest anotimp, când dendrologii anonimi ai urbei s-au autodepăşit în creativitatea lor, zămislind un joc al culorilor, absolut fabulos prin armonia lor. Un inegalabil loc de recreere, prezenţă vie şi insolită în peisajul urbei –Grădina Botanică- te întâmpină printr-un covor fermecat de culori, care te vindecă de stolurile de gânduri şi orice angoasă. Pluteşte în aer un vag miros de verde crud şi o dorinţă de destrămare, proprie dimineţilor de mai. Câţiva porumbei sălbatici, statorniciţi în arborii bătrâni îşi fac curaj, temerar, zăbovind pe malul lacului, nederanjaţi, de acum, în momentele lor de tandreţe. Din când în când norii trecători strică simetria zilei, dar valul de lumină caldă, uşor viorie, cu nuanţe adunate din plăpândele amiezi de mai, inundă totul sugerând visul, amăgirea, declinul, din tablouri celebre (Balerina în verde – Degas, Bal la Molin Rouge – Toulouse Lautrec, Dansul vieţii – Edward Munch). L-am întrebat, într-o succintă discuţie, pe Ionel Adinel Ilinca, directorul RAADPFL Craiova, cam câţi angajaţi veghează zilnic la întreţinerea acestui paradis floral şi dendrologic al Craiovei. Şi cifra mărturisită a fost de 380 de angajaţi, deja cu stagii de experienţă şi bună calificare, care n-au dreptul la nicio eroare, suficienţă, sau delăsare. În rest, să mai spun doar că 50.000 de zambile, 5.000 de narcise şi 300.000 de lalele sunt acum înflorite, conferind un farmec fără egal, cum spuneam, Craiovei, printr-o remarcabilă unitate stilistică. Nelăsând gura să vorbească fără noi, merită spus că primăriţa Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, administrează cu har coregrafia, are simţul frumosului şi bunului gust. E frumoasă Craiova în luna mai, curată, şi poate nu numai în această lună, şi asta nu poate decât să ne remonteze, atât cât e cu putinţă. Deşi mai nou aflăm acest „compliment”, de la cei care tranzitează oraşul, deloc parcimonioşi cu exclamaţiile.

1 COMENTARIU

  1. Felicitari ,domnule Cantar! Cand vreti , scrieti dumnezeieste! Cama asa ar trebui sa fie intregul continut al Cuvatului Libertatii si al tutror jurnalelor romanesti! Sa scrie despre romani, despre minunile pe care Dumnezeu le-a facut si lasat pe pamantul nostru stramosesc. DESPRE STRAINI, ar trebui amintit, in treacat, ca la noi nu e ca la ei!
    Din pacate, totul e efemer, inclusiv adevarul jurnalistici!

Comments are closed.