Sprijin pentru reducerea abandonului şcolar

0
314
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Reducerea pericolului de abandon şcolar pentru 75 de copii romi, precum şi creşterea gradului de informare şi conştientizare a unui număr de minim 150 de părinţi şi bunici romi din satul Mârza au fost principalele obiective  ale proiectului ”Educaţia, viitorul comunităţii noastre”.

În cadrul programului finanţat în cadrul Programului RO10 – “Copii şi tineri în situaţii de risc şi Iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi promovarea incluziunii sociale” derulat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în calitate de Operator de Program (OP), în parteneriat cu Directoratul pentru  Cetăţenie Democratică şi Participare al Consiliului Europei (în calitate de Partener din partea Donatorilor) şi  finanţat prin intermediul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (Granturilor SEE) 2009-2014 a fost înfiinţat în localitatea Mîrza, Sălcuţa un Centru de zi care să răspundă nevoilor beneficiarilor din comunitatea de romi cu o serie de servicii complementare sistemului educaţional formal. Valoarea proiectului a fost de 1.099.760,62 lei.

În cadrul Centrului de zi Mîrza au fost oferite beneficiarilor: servicii educaţionale, în vederea rezolvării dificultăţilor survenite pe timpul şcolii; cursuri de educare a părinţilor, cu scopul de a motiva părinţii să se implice în educaţia propriilor copii; servicii de consiliere psihologică; servicii de petrecere a timpului liber – 2 excursii recreative, 4 vizite în Craiova, 2 tabere tematice. Totodată, în incinta Centrului de zi a fost realizat un loc de joacă unde au fost montate 2 balansoare, un  complex de joacă, 2 scaune pe arc, o hintă şi un carusel.