Sindicaliştii din Sănătate: „Este nevoie de mai multe locuri de muncă în spitale”

0
818
Ion Cotojman

Reprezentanţii Sindicatului Hipocrat au declarat, ieri, că este necesară o suplimentare a numărului de locuri de muncă în domeniul sanitar. În multe spitale din ţară deficitul de personal se resimte din plin, însă această situaţie este valabilă şi în alte ţări din Europa. În aceste condiţii, Federaţia Sindicală Hipocrat, afiliată internaţional la European Public Services Union (E.P.S.U.) – Federaţia Europeană a Sindicatelor din Servicii Public şi la Public Services International (P.S.I.) – Federaţia Internaţională a Sindicatelor din Servicii Publice s-a declarat solidară cu marşul demonstrativ organizat de E.P.S.U. şi E.T.U.C. la Bruxelles, astăzi, între orele 11.00 – 14.00.

Reprezentanţii sindicatului au anunţat că îşi doresc o Europă socială şi militează pentru sfârşitul austerităţii, creşterea salariilor, locuri de muncă pentru toţi, eleminarea fraudei şi evaziunii fiscale, a corupţiei şi a muncii la negru. „În ultimii cinci ani, Europa s-a confruntat cu o criză economică din cauza căreia cetăţenii U.E. au avut de suferit şi suferă încă. Din cauza incertitudinilor economice şi sociale, şomajul, munca precară, inegalitatea şi sărăcia distrug viaţa multora. U.E. se află în faţa celei mai mari provocări, aceea de a oferi oamenilor încredere şi speranţă în bătălia cu recesiunea şi stagnarea economiilor naţionale”, a declarat Ion Cotojman, preşedinte al Federaţiei Hipocrat.

Cadrele medicale cer un sistem sanitar performant

Printre revendicările sindicaliştilor, cu această ocazie, se numără şi revitalizarea economiei europene prin investiţii masive, pentru o creştere economică durabilă şi locuri de muncă de calitate. De asemenea, au cerut servicii publice de calitate, sisteme de protecţie socială incluzive, sisteme de sănătate performante, precum şi instituţii de învăţământ şi cercetare inovatoare. „Cred că U.E. are potenţialul de a combate criza prin definirea unei direcţii noi, pentru a stabiliza situaţia economică şi a crea locuri de muncă, pentru a  asigura un viitor prosper, echitabil şi democratic. Până acum s-au cheltuit 1.000 de miliarde de euro pentru a salva sectorul financiar, 1.000 de miliarde de euro se pierd anual prin evaziune fiscală şi fraudă. Este nevoie de mai multe locuri de muncă în spital. Cred că a venit timpul să cheltuim şi pentru locuri de muncă de calitate şi un viitor mai bun pentru cetăţenii U.E.”, a mai spus liderul de sindicat.