Eliminarea tarifelor de roaming în UE, de la 15 decembrie 2015

0
360


Parlamentul European a aprobat, ieri, în primă lectură, reforma pieţei telecomunicaţiilor, care prevede, printre altele, eliminarea tarifelor de roaming în UE, de la 15 decembrie 2015. Potrivit unui comunicat al PE, raportul a fost votat cu 534 de voturi “pentru”, 25 de voturi “împotrivă” şi 58 de abţineri. Votul din PE vine după ce, la 18 martie, Comitetul pentru Industrie, Cercetare şi Energie (ITRE) a aprobat această reformă. Potrivit propunerii iniţiale a Comisiei Europene, tarifele de roaming ar fi trebuit eliminate încă de la 1 iulie 2014. Pentru a proteja companiile telecom faţă de “folosirea abuzivă” a serviciilor de roaming, eurodeputaţii au solicitat Comisiei o serie de măsuri care să permită firmelor să aplice tarife în situaţii excepţionale. Aceste tarife vor fi însă sub nivelul celor aplicate în prezent. Totodată, PE a decis interzicerea practicilor de blocare sau de încetinire a conţinutului de internet. Companiile vor putea, în continuare, să furnizeze “servicii specializate”: televiziunea prin internet (IPTV), video la cerere, anumite aplicaţii, precum imagistica medicală de înaltă rezoluţie, săli de operaţie virtuale, aplicaţii cloud care necesită prelucrarea unor cantităţi mari de date şi care sunt vitale pentru activitatea întreprinderilor, în măsura în care acest lucru nu afectează vitezele de internet promise altor clienţi. CE precizează că aplicarea unor tarife majorate pentru serviciile furnizate în roaming mai are şi alte efecte, cum ar fi faptul că 47% din respondenţi nu ar utiliza internetul mobil în altă ţară din UE.