„Scorpionul” Claudiu Constantin Vulpoiu, condus pe ultimul drum

0
893

Sublocotenentul post-mortem Claudiu Constantin Vulpoiu, căzut duminică, la datorie, în teatrul de operaţii din Afganistan, a fost înmormântat ieri, cu onoruri militare, în Cimitirul “Sineasca” din Craiova. Aproape o mie de persoane l-au condus pe ultimul drum pe erou, alături de familie, rude, prieteni și colegi, ținând să fie prezenți și vicepremierul și Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa și preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, alături de reprezentanții administrației publice locale și județene. Trei salve de pușcă au anunțat despărțirea lui Claudiu de această lume, soția sa, cu lacrimi în ochi și sprijinită de rude, primind steagul tricolor pentru care soțul ei și-a dat viața.

Aglomerație mare ieri, la Cimitirul Sineasca din Craiova, unde aproape o mie de persoane îndoliate s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu și pentru a-l conduce pe ultimul drum pe sublocotenentul post-mortem Claudiu Constantin Vulpoiu. Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la ceremonie fiind prezenți, pe lângă reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. După încheierea slujbei religioase a fost prezentată o scurtă caracterizare a eroului care și-a pierdut viața duminică. „La trecerea în neființă a unui camarad cuvintele sunt întotdeauna puține. Sublocotenentul post mortem Claudiu Constantin Vulpoiu se alătură celorlalți eroi ai Batalionului 26 Neagoe Basarab Scorpionii Roșii căzuți pe câmpul de luptă. Sublocotenentul s-a născut în Craiova, în mai 1978, iar primul contact cu armata l-a avut în perioada 1999 – 2000 când a efectuat stagiul militar. A intrat în Btalionul 26 Neagoe Basarab în anul 2000, desfășurând o meserie care cere sacrificii, dar oferă și satisfacții. După accidentul de la Cincu a fost avansat la gradul de plutonier major. Un om deosebit, un camarad de o deosebită modestie, având toate calitățile care să-l recomande pentru participarea la misiunile internaționale. A primit de două ori medalia NATO și numeroase scrisori de mulțumire pentru modul în care și-a îndeplinit atribuțiile și va rămâne pentru noi un simbol”, a spus unul din colegii săi.

Prof. Constantin Ciurlău, unchiul lui Claudiu Constantin Vulpoiu, a mulțumit, din partea familiei tuturor celor prezenți, pentru susținere și sprijin, a spus că a fost un tată, soț și fiu exemplar, un român care n-a ezitat să-și asume riscuri și chiar să plătească prețul suprem pentru ca noi să trăim într-o lume mai bună.

Vicepremierul Gabriel Oprea a ținut să asigure pe toată lumea că soția și fiica de numai un an și șapte luni care au rămas în urma lui Claudiu vor fi în siguranță, pe mâinile Armatei. „Omagiem astăzi un erou al armatei Române care și-a îndeplinit datoria. Claudiu a participat la șapte misiuni internaționale. În 2010, după accidentul de la Cincu, l-am vizitat la spitalul militar și mi-a demonstrat că este un militar desăvârșit. Ca orice militar, își dorea să devină ofițer. Se înscrisese la Facultatea de Drept, dar nu a mai apucat să o termine. Locul său va fi luat acum de soție, pentru că vreau să știți, nu lăsăm pe nimeni în urmă… Soțiile și copiii eroilor noștri vor fi sprijiniți”, a spus Gabriel Oprea.

După ce soția lui Claudiu, care abia se mai ținea pe picioare, a primit steagul tricolor, în sunetul salvelor de armă sicriul a fost coborât în pământ, sub privirile înlăcrimate ale sutelor de persoane adunate acolo. Dumnezeu să-l odihnească în pace! se auzea din toate părțile…