Jandarmii, sub asediul copiilor

0
376

Manifestările dedicate aniversării a 162 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române s-au încheiat, ieri, la Craiova, cu “Ziua Porţilor Deschise”, sediul comun al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova fiind invadat, la propriu, de copii de toate vârstele.

Aproximativ 1.500 de elevi şi preşcolari din mai multe instituţii de învăţământ din Craiova şi din judeţ au vizitat Biserica, Sala Tradiţiilor şi alte spaţii în care jandarmii îşi desfăşoară activitatea. Însă deliciul celor mici, dar şi al celor mai mari, deopotrivă, l-au făcut exerciţiile demonstrative prezentate de jandarmi, de la coborâre în rapel, lupte corp la corp, kata şi spargeri de obiecte dure până la dresajul câinilor de serviciu. Fiecare prezentare stârnea exclamaţii admirative şi chiar aplauze, astfel că, la final, o parte din educatoarele care veniseră cu micuţii să-i cunoască pe jandarmi au plecat înapoi cu câte o grupă de… karatişti, destul de greu de stăpânit. În plus, au fost amenajate mai multe ateliere unde s-a expus o parte din armamentul şi echipamentul folosit în misiuni, astfel că fiecare dintre cei prezenţi a probat o cască, o vestă sau a făcut o plimbare cu duba.

Comandatul IJJ Dolj, col. Constantin Florea, i-a premiat pe cei doi elevi din clasa a VII-a, de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” din Craiova, care, luna trecută, au găsit într-un autobuz o geantă ce conţinea un telefon mobil, mai multe bunuri şi înscrisuri, precum şi suma de 352 de lei şi au predat-o jandarmilor.