Firmele de transport sunt supărate că, odată cu înfiinţarea ISCTR, au crescut taxele şi amenzile

0
1390

Înfiinţarea de către Guvernul României a ISCTR, instituţie ce urmează să preia atribuţiile de control de la Registrul Auto Român (RAR), Autoritatea Rutieră Română (ARR) şi de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a iscat destul de multe nemulţumiri în rândul firmelor de transport. 

Transferarea activităţii de control către ISCTR se dovedeşte a fi un proces complex şi mai trebuie lucrat la armonizarea legislaţiei în vigoare. Deşi HG nr. 69/2012 stabileşte încălcările foarte grave, grave şi minore ale legii şi sancţiunile aferente, unele prevederi mai figurează şi în alte acte normative care nu au fost încă abrogate. Inspectorii ISCTR aplică sancţiuni doar în baza HG nr. 69/2012, iar autorităţile îi asigură pe transportatori că eventualele suprapuneri de acte normative vor fi verificate. Deşi amenzile prevăzute în HG nr. 69/2012 sunt mai mici decât cele din actul normativ anterior, reprezentanţii operatorilor de transport critică în continuare cuantumul ridicat al sancţiunilor. Reprezentanţii autorităţilor subliniază faptul că nu ar trebui să se discute atât de mult pe marginea sumei, pentru că rolul amenzilor este de a fi descurajatoare.

„În Germania, un şofer prins la volan fără atestat profesional este sancţionat cu 200.000 de euro, în vreme ce la noi abaterile foarte grave se sancţionează cu 14.000 de lei, iar plătită rapid amenda scade la jumătate”, au explicat reprezentanţii DGTR. Un inspector de stat şef în cadrul ISCTR spune că nu contează valoarea amenzii, pentru că licenţa se poate ridica şi pentru cumul de amenzi: „Pot să fie şi sancţiuni de numai 1 leu. Pe noi nu ne interesează să dăm amenzi, ci să se respecte legea”.

„Te caută în sistem, te găsesc şi te amendează, pe motiv că nu ai actul la tine”

De partea cealaltă, transportatorii spun că sunt prea multe taxe de plătit, odată cu înfiinţarea ISCTR, iar autoritatea de control profită de orice ca să îi sancţioneze. „După ce mi-am dat examenul pentru atestat, a trebuit să aştept patru săptămâni până să îmi vină. În această perioadă a trebuit să îmi ţin TIR-ul tras pe dreapta, pentru că altfel mă amendau, asta în condiţiile în care apari  la ei în sistemul computerizat că ai atestatul luat. Am foarte mulţi colegi care au păţit-o. Te caută în sistem, te găsesc şi te amendează, pe motiv că nu ai actul la tine. Ar fi putut să aibă acelaşi sistem ca cel de la permisele auto. Îţi vine în şase zile acasă. Dacă dai şpagă jumătate din amendă, te lasă să pleci”, a declarat un şofer de la o firmă de transport din Craiova.

Lipsa legitimaţiei de serviciu a şoferilor se sancţionează cu amendă de 8.000-12.000 de lei

În HG nr. 69/2011 sunt prevăzute următoarele tipuri de încălcări: foarte grave – care se sancţionează cu amendă de la 14.000 de lei la 18.000 de lei; grave – care se sancţionează cu amenda de la 8.000 de lei la 12.000 de lei; minore – care se sancţionează cu amenda de la 3.000 de lei la 6.000 de lei. Sancţiunile se aplică: operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române ori străin/străine sau persoanei fizice/juridice, după caz; conducătorului auto român sau străin; operatorului economic care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier/persoanei fizice sau juridice; şcolii de conducători auto/instructorului auto autorizat/persoanei fizice sau juridice; centrului de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere/persoanei fizice sau juridice; persoanei care utilizează legitimaţiile de călătorie tip card fără drept sau în alte condiţii decât cele reglementate de legislaţia în vigoare; furnizorului sau beneficiarului de bunuri divizibile.

De exemplu, lipsa legitimaţiei de serviciu a şoferilor este abatere gravă şi se sancţionează cu amendă de 8.000-12.000 de lei. Legitimaţia este valabilă doar în condiţiile în care aceasta conţine fotografie, are trecut numărul contractului de muncă pe ea şi este vizată semestrial. Pentru a nu risca să fie amendaţi, transportatorii trebuie să aibă la bordul vehiculului următoarele acte: copia conformă a licenţei comunitare valabilă pentru transportul rutier; documentul de transport – C.M.R., toate celelalte documente specifice, prevăzute de reglementările în vigoare, pentru fiecare categorie şi/sau tip de transport rutier; certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto valabil pentru tipul de transport efectuat; contractul de închiriere/leasing, în original sau în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deţinut cu contract de închiriere sau de leasing, după caz; atestatul de conducător auto prevăzut la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, după caz;  autorizaţiile de transport sau autorizaţia CEMT.