Împrumuturi de nevoi personale în lei pentru refinanţări

0
307

Banca Comercială Romană (BCR) oferă împrumuturi de nevoi personale în lei cu DAE începând de la 13,24%, fără comisioane şi asigurare de viaţă gratuită. Clienţii pot împrumută până la 20.000 EUR echivalent lei, fără avans, garanţii sau ipotecarea unui imobil. BCR acceptă o gamă largă de venituri, realizate atât de către împrumutat, cât şi de către coplătitori. Aprobarea are loc în maximum 24 de ore, iar creditul este disponibil şi pentru refinanţarea creditelor deţinute la BCR sau la alte bănci, inclusiv suplimentarea acestora la costuri mai atractive. Banca oferă modalităţi flexibile de rambursare prin intermediul bancomatelor sau al canalelor alternative (serviciile de internet şi phone banking). De asemenea, banca oferă, contra cost, un plan de protecţie al veniturilor solicitantului de credit în cazul pierderii locului de muncă. „În aceste condiţii ne putem lăuda că pentru un credit de 20.000 lei pe 10 ani, avem cea mai mică rată lunară din piaţă: 293 de lei”, a adăugat Ştefan Coroianu, Director Produse Retail, BCR. În plus, între 1 aprilie – 14 mai 2011, clienţii care solicită o simulare pentru un împrumut de nevoi personale de la BCR, participă la o tragere la sorţi unde pot câştiga în fiecare zi a campaniei echivalentul în lei a 1.000 EUR. În acelaşi timp, clienţii care solicita în unităţile BCR o simulare pentru un împrumut de nevoi personale primesc unul sau mai multe cupoane de recomandare, pe care le pot oferi prietenilor. Primele 1.000 de persoane recomandate care prezintă cuponul de recomandare şi contractează un împrumut de nevoi personale pe perioada campaniei, primesc un cadou în valoare neta de 100 RON (numerar în cont).