Artiştii Operei craiovene, în turneu în Germania

0
486

Timp de trei săptămâni, de la sfârşitul lunii trecute până după jumătatea lui martie, artiştii Operei Române Craiova efectuează un turneu în Germania. Programul acestuia cuprinde 14 reprezentaţii cu şase spectacole, în 12 oraşe. Este vorba despre opera bufă „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini (Unterschleissheim), operele „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti (Witten, Balingen, Waldkraiburg, Worms) şi „Don Giovanni” de W.A. Mozart (Lingen, Solingen, Remscheid). De asemenea, muzicienii craioveni susţin două Gale de operetă (la Neumunster şi Lippstadt), trei Gale Strauss (la Zweibrucken, Balingen şi Filderstadt), turneul urmând să se încheie pe data de 16 martie cu o Gală Verdi la Lippstadt.