Alina Gorghiu: Cioloş are uşa deschisă la PNL. Vrea să rămână tehnocrat, dar viaţa este lungă

0
331

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a reafirmat, ieri, că premierul Dacian Cioloş are ”uşa deschisă” dacă va dori să devină membru al PNL, afirmând că partidul este deschis unei ”infuzii de capital tehnocrat, dacă performează în Guvernul Cioloş” şi că liberalii îşi doresc un Guvern politic. ”Noi avem un premier desemnat în persoana lui Cătălin Predoiu, nu vă ascund că suntem deschişi către orice infuzie de capital tehnocrat dacă performează în cabinetul Cioloş, este un foarte clar <<dacă>>, domnul Cioloş are oricând deschisă uşa în Partidul Naţional Liberal dacă va dori să devină membru al acestui partid, înţeleg că opţiunea domniei sale este rămână tehnocrat şi să nu se implice în viaţa politică. Dar viaţa este lungă şi până la sfârşitul anului sunt multe lucruri care se pot întâmpla”, a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, la Vâlcea, întrebată dacă în situaţia în care PNL va câştiga alegerile, este posibil să susţină în continuare Cabinetul Cioloş. Ea a mai precizat că PNL îşi doreşte un guvern politic. ”Cert este că ne dorim un guvern politic, un guvern tehnocrat este ceva care poate fi aplicat în România doar pe scurtă durată şi ca o situaţie tranzitorie. Am fost de acord cu toţii să mizăm pe acest guvern tehnic până la sfârşitul anului, dar democraţia înseamnă asumare politică şi răspundere politică”, a adăugat Gorghiu.