„Poveştile noastre, povestea Craiovei” cu scriitorul Jean Băileşteanu

0
593

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” va organiza joi, 10 martie, de la ora 18.00, o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Poveştile noastre, povestea Craiovei”. Invitat este scriitorul şi editorul Jean Băileşteanu, care „va depăna poveşti despre Craiova de altădată, aşa cum a văzut-o cu ochi de copil, de adolescent, de tânăr şi apoi de matur, întâmplări – mai mult sau mai puţin personale – în care se vor oglindi însă şi imaginea de altădată sau mai recentă a oraşului şi schimbările prin care acesta a trecut”, precizează organizatorii evenimentului. După expunerea sa, care va cuprinde referiri la personaje şi repere ale urbei din alte vremuri, Jean Băileşteanu va răspunde întrebărilor şi va dialoga cu cei interesaţi. Moderator al întâlnirii este Cornel Mihai Ungureanu. Intrarea publicului va fi, ca de obicei, liberă.