Valorile termice estimate de meteorologi vor continua să fie peste normele climatologice ale perioadei, în timp ce ploile, în general slabe cantitativ, vor afecta majoritatea regiunilor atât în următoarele zile, cât şi de la jumătatea săptămânii viitoare, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă în intervalul 3-16 martie.
În Oltenia, în medie, valorile termice diurne vor marca o creştere după primele două zile de prognoză şi se vor situa până la sfârşitul intervalului în jurul valorii de 12 grade. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, mediile temperaturilor minime vor fi mai ridicate decât mediile multianuale specifice acestei perioade, dar mai ales în prima săptămână, când acestea vor fi de aproximativ 4 grade. Ploile îşi vor face apariţia moderat cantitativ şi pe arii extinse în prima săptămână de prognoză. Ulterior, precipitaţiile vor fi sporadice şi slabe cantitativ. (Agerpres)