“Motorul principal al creşterii a fost reprezentat de către factoring-ul fără regres”

0
264

Banca Comercială Română (BCR) a realizat, în anul 2012, operaţiuni de factoring în valoare de aproape 530 mil EUR, în creştere cu aproximativ 45% faţă de anul 2011. “Anul 2012 a fost un an în care am înregistrat evoluţii foarte bune în ceea ce priveşte volumele finanţate şi numărul de clienţi ce au apelat la serviciile de factoring. Motorul principal al creşterii a fost reprezentat de către factoring-ul fără regres. Baza de clienţi a crescut cu maimult de 100%, comparativ cu 2011, iar acest lucru s-a datorat atât creşterii volumelor finanţate prin factoring, cât şi îmbunătăţirii substanţiale a produselor şi servicilor oferite de BCR. Având în vedere situaţia economică actuală, apreciem că majoritatea clienţilor se vor îndrepta în continuare către factoring-ul fără regres, acesta oferind pe langă finanţare şi confortul asigurării respectivelor creanţe de către bancă. Factoring-ul are un potential foarte mare de creştere în viitor, iar BCR se va axa înc ontinuare pe dezvoltarea de noi produse şi servicii de factoring”, a declarat Valentin Galatanu, director executiv adjunct Tranzactii Bancare, BCR.

Apeland la factoring, clienţii pot beneficia de un set complex de servicii ce includ finanţare imediată pentru mărfuri livrate /servicii prestate, urmărirea încasării şi evidenţa facturilor, dar, cel mai important, de acoperire a riscului de neplată a debitorilor.


BCR derulează tranzacţii de factoring intern şi de export, cu şi fără regres, incluzând toată gama de servicii de factoring: finanţare, administrarea facturilor, colectarea facturilor de la debitori, precum şi asigurarea riscului de neplată al debitorilor.