Mihai Voicu: “Din disperarea de a rămâne la putere, PD-L este dispus să cedeze orice”

0
1434
Mihai Voicu

Preşedintele PNL Dolj, Mihai Voicu, a comentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, semnarea coaliţiei PD – UDMR şi minorităţi, cu privire la viitorul României, despre care spunea că este singurul pe care îl mai poate semna partidul democrat. Voicu declara, ieri, că sprijinul popular pentru guvern nu este mai mare de 12%.

“Documentul care consfinţeşte viziunea coaliţiei PD-UDMR şi minorităţile cu privire la viitorul României este singurul document pe care îl mai poate semna PD-L, pentru că adevăratul protocol este unul cu cetăţenii. Trăim într-o distorsiune a democraţiei, un guvern şi o coaliţie care au maximum 12% sprijin popular, reuşesc să supravieţuiască la guvernare prin astfel de înţelegeri şi sancţiunea electorală care va urma va fi una extrem de drastică. Nu putem să nu remarcăm nepermise cedări ale PD-L în ceea ce înseamnă în realitate primii paşi către autonomia teritorială pe criterii etnice – o succesiune de adoptări a Legii minorităţilor. Nu ar fi asta o problemă, pentru că un cadru democratic pentru protecţia minorităţilor trebuie să existe, însă fără drepturi colective, dar mai ales previzionata modificare a legii organizării regiunilor de dezvoltare arată că, din disperarea de a rămâne la putere, PD-L, este dispus să cedeze orice”, a declarat Mihai Voicu.

Potrivit liberalului, Uniunea Social-Liberală (USL) va depune o moţiune de cenzură împotriva angajării răspunderii de către Guvern pentru Codul Muncii. “Am decis la nivelul uniunii social liberale depunerea unei moţiuni de cenzură ca reacţie la angajarea răspunderii de către Guvern pe Codul Muncii. Nu ne facem iluzii şi nu vrem să creăm aşteptări, însă procedura constituţională de angajare a răspunderii nu permite altă reacţie parlamentară decât cea a moţiunii de cenzură şi acesta este motivul. Vreau să provocăm o dezbatere parlamentară reală pe acest subiect, fie şi cu ocazia moţiunii de cenzură şi, de asemenea, considerăm că avem alternativă. Uniunea Social-Liberală a încheiat un protocol cu patru centre sindicale şi trei uniuni patronale, cele mai importante din România, care nu reprezintă o simplă declaraţie de susţinere. Parlamentarii noştri au preluat proiectul de lege pe Codul Muncii, care reprezintă buna înţelegere între patronate şi sindicate”, a conchis liderul PNL Dolj.

Mihai Voicu, preşedinte PNL Dolj: “Vinerea trecută a avut loco întâlnire la Bucureşti, la care au participat conducerile celor trei partide din USL. A fost o discuţie scurtă şi concretă, prin care s-a stabilit procedura de semnare a acordului pe plan local. În general, la nivelul ţării sunt în discuţie probleme pe care Doljul nu le are. A avut loc o discuţie care s-a concretizat prin planificarea unui calendar cu semnarea acordului pe plan local şi unele întâlniri cu aleşii locali”.