Geoană: UDMR să decidă anul acesta dacă rămâne cu PDL sau se alătură USL

0
1120

Mircea Geoană

Mircea Geoană scrie pe blogul personal că, prin semnarea protocolului Coaliţiei, UDMR a arătat cât de important este pentru maghiari să rămână la putere.

„Prin semnarea protocolului Coaliţiei, UDMR a arătat cât de important este pentru maghiari să rămână la putere, mai ales într-o perioadă în care vise de 20 ani li se pot îndeplini. Aparent, de astăzi, UDMR este condamnat să fie alături de PDL până la sfârşit”, scrie Geoană pe blog. Geoană subliniază că, prin rezultatele sale politice, UDMR e poate cel mai pragmatic partid de pe scena politică românească şi vorbeşte despre cum ar trebui să se comporte PSD în relaţia cu UDMR.

“Oricât de importantă ar fi dărâmarea regimului actual acum, sunt lucruri peste care nu se poate trece. Iar din corul de laude şi cereri în căsătorie auzite de la toţi liderii politici la Oradea, acest element esenţial a lipsit: nu orice este tranzacţionabil, nu se poate vorbi de autonomie teritorială. Există lucruri mai importante decât accesul la putere. Aşa cum am decis în 2008, fără nici un alt substrat etnic sau naţionalist, că UDMR nu era necesar unei guvernări “paritare”. Astăzi USL trebuie să spună clar şi neechivoc UDMR-ului că, daca vor continua să susţină actuala putere, nu vor face parte din viitoarea majoritate alături de USL. Ar fi fost mai bine să se audă clar la Oradea o asemenea poziţie din partea USL, poate aşa am fi scăpat de triumfalismul momentului de azi”, spune Geoană.

Preşedintele Senatului mai arată că dacă USL face peste 50%, atunci nu e nevoie de UDMR. “În acest an, nu în 2012, se cere de la UDMR să se decidă, să vină cu un răspuns tranşant în privinţa guvernării: rămâne cu PDL sau se alătură USL, pentru a guverna împreună în următorii 5 ani. Cum există o limită a ceea ce poate suporta populaţia, trebuie să existe şi o limită a negocierii politice. Până la urmă, cetăţenii de etnie maghiară sunt afectaţi de criza la fel ca şi restul românilor, pentru că şi lor li se taie veniturile sau li se îngheaţă pensiile, pentru că şi ei au rate de plătit şi pentru că şi ei suportă cu greu creşterile de preţuri”, mai scrie Geoană.