Români expulzaţi din Marea Britanie

0
556

Astăzi, 4 februarie, autoritățile din Marea Britanie au organizat un zbor charter, pentru transportul a 34 de cetățeni români, expulzați din această țară, conform legislației proprii, în materia imigrării.

Pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, persoanelor respective li se vor efectua formalitățile de intrare în țară, de către polițiștii de frontieră. Având în vedere că cei în cauză vin din Marea Britanie, stat care se află pe lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, reprezentanţii Direcției de Sănătate Publică vor efectua triajul epidemiologic și vor lua măsurile prevăzute de lege. Verificarea şi monitorizarea respectării, de către persoanele în cauză, a măsurilor dispuse se va realiza de organele de control. Precizăm că persoanele în cauză nu au fost expulzate ca urmare a unor proceduri judiciare, precum transferul de persoane condamnate, pentru a finaliza pedepsele pe teritoriul României sau extrădarea unor persoane urmărite de autoritățile române.