Internaţionalul de tineret care a fost cumpărat de Universitatea Craiova cu 500 de mii de euro de la FC Botoşani, George Câmpanu, a prins mare încredere după primul său gol pentru vicecampioană, spunând că vrea să-şi domine adversarul direct în fiecare meci. Uşor de zis, greu de pus în practică, ţinând cont că fizicul său firav nu prea-i permite să-şi adjudece vreun duel, iar până acum nu a arătat mai nimic la Universitatea. Deocamdată, Câmpanu nu justifică nici pe departe investiţia, oricum una nesăbuită, ţinând cont că jucătorul putea fi remarcat când juca la Alexandria şi întâlnea “satelitul” Ştiinţei şi adus în Bănie cu câteva zeci de mii de euro, nu cu o jumătate de milion.
„Aveam nevoie de gura asta de aer şi mă bucur că a venit victoria cu Iaşi. Aşteptam de mult momentul să înscriu. Aşa este stilul meu: dacă m-am eliberat şi am oportunitatea să trag, mereu o să o fac. M-am simţit foarte bine după gol. Am fost fericit şi sper să nu mă opresc aici. Nu mi-am propus un target de goluri, o iau pas cu pas, de la meci la meci, iar dacă am oportunitatea să înscriu o să o fac. Dacă nu, o să încerc să-mi ajut echipa cum pot mai bine. Am jucat şi inter, am jucat şi bandă stângă, dar o să joc acolo unde o să fie nevoie de mine. Sper că o să joc mai mult, să prind cât mai multe echipe, să marchez şi să-mi ajut echipa cât mai mult. Nu mă prea interesează cine joacă pe banda mea din tabăra adversă, eu îmi doresc să-mi domin adversarul direct la fiecare meci. Mi-am dorit foarte mult să vin la Craiova, fiindcă este un club mare, cu atât de multă istorie în spate. Asta m-a convins! Sunt bucuros că am venit aici şi vreau să-mi fac treaba cât mai bine“ a spus internaţionalul de tineret al Craiovei.
Deşi a declarat că Universitatea este echipă de tradiţie şi asta l-a convins să ajungă în Bănie, Câmpanu n-a părut să aibă habar despre importanţa istorică a duelului cu Dinamo, practic n-a fost informat că e un derby. După ce a îngăimat că “e un meci ca oricare altul”, puştiul adus de la Botoşani ne-a explicat că Dinamo e echipă de top, dar n-o să-i fie uşor la Craiova: „Ne aşteaptă un meci ca oricare altul, un meci dificil. Dinamo este o echipă agresivă, se bate pentru orice minge, are spirit de luptă, dar eu sper să ne iasă nouă jocul şi să câştigăm. Sper să o ţinem pe acelaşi drum, să obţinem a doua victorie consecutivă. Orice echipă din Liga 1 este periculoasă. Dinamo este o echipă de top a României şi este normal să fii foarte concentrat. Am văzut meciul de aseară cu FCSB, a fost echilibrat. Dar până la urmă Dinamo o să vină în Bănie, deci nu o să-i fie uşor. Noi suntem cu gândul doar la cele 3 puncte”.