Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor: Diferendul trebuie soluţionat la Curtea Constituţională şi nu în stradă

0
498

stradaViorel Ştefan, ministrul Finanţelor a declarat, ieri, la şedinţa de avizare a bugetului Ministerului Finanţelor că diferendul legat de modificările legislative, care a scos în stradă zeci de mii de români, trebuie soluţionat la Curtea Constituţională şi nu în stradă. Acesta a răspuns astfel la o întrebare legată de existenţa unei supape în buget, în situaţia în care lucrurile s-ar complica pe fondul incertitudinii actuale, iar veniturile bugetare ar urma să scadă.

Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor, a infirmat informaţia potrivit căreia administraţiile centrale şi locale se pot împrumuta fără limită. Acesta a precizat că există un plafon de 1,2 miliarde de lei, în limita căruia se avizează cererile de împrumut. “Administraţiile locale, ca să se împrumute, există un plafon de 1,2 miliarde, în limita căruia există o comisie la Ministerul de Finanţe care avizează cererile de împrumut. Nu e la liber, e plafonat, la 1,2 miliarde şi acest plafon se regăseşte inclusiv în legea care s-a votat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor privind aprobarea plafoanelor de cheltuieli pentru 2017”, a declarat, ieri, Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor.

Acesta s-a referit la o întrebare legată de ordonanţa de urgenţă din 25 ianuarie referitoare la suspendarea unor articole din Legea finanţelor publice. “Nimeni nu poate să angajeze nici o cheltuială, e penal chiar dacă angajează vreo cheltuială fără sursă bugetară. Iar, sursa bugetară înseamnă exact plafonul de credit bugetar, care se aprobă prin Legea pentru bugetul de stat, cel al asigurărilor de stat etc. Până nu există buget, pot angaja cheltuieli în limita a 1/12 din bugetul anterior. Altfel, neaprobarea bugetului până la 1 ianuarie are duce la blocarea activităţii adiministraţiei publice centrale şi locale. Atunci de ce mai facem bugete, dacă se poate cheltui peste plafoanele aprobate?”, a precizat Viorel Ştefan.