Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova vrea să-şi păstreze standardul de performantă

0
1391

Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova vine cu propuneri care sunt cu titlu de noutate, pentru anul şcolar următor, una dintre ele fiind pe înfiinţarea  unei clase bilingve, cu predare în Limba germană, iar cealaltă de Matematică-Informatică, cu prelucrare intensivă în cea de-a doua specializare. Noul manageriat al instituţiei de învăţământ preuniversitar, una dintre cele mai vechi şi cu performanţe deosebite în tot ceea ce ţine de procesul educaţional, are proiecte măreţe, iar primul dintre ele este cel de păstrare a trendului ascendent. Anul trecut, „Elena Cuza” s-a situat pe primul loc în ceea ce priveşte promovabilitatea la Bacalaureat şi pe poziţia  a II-a la concursurile şcolare şi olimpiade, la nivel judeţean.

elena cuzaÎn 1833, la Craiova lua fiinţă una dintre instituţiile de învăţământ de elită ale Craiovei şi României, ceea ce este, în prezent, Colegiul Naţional „Elena Cuza”. De-a lungul acestei istorii, aici au fost şcoliţi şi şi-au desăvârşit pregătirea liceală personală mai multe personalităţi ale ţării noastre: marile actriţe Aristizza Romanescu, Agatha Bărsescu, Margareta Pogonat, Lamia Beligan, celebra cântăreaţă de operă Marilena Marinescu-Mareş, creatoarea unuia dintre cele mai citite creaţii literare – „Arta Conversaţiei” – Ileana Vulpescu, fostul ministru de Externe al României şi actual ambasador UNESCO – prof. Adrian Cioroianu, prof. univ. dr. Niocolae Panea, prorector al Universităţii din Craiova.

Chiar dacă, o perioadă de timp, Colegiul „Elena Cuza” a ieşit, oarecum, din „lumina reflectoarelor”, cu prezenţe puţine mediatice, elevii şi cadrele didactice şi-au văzut de treabă şi au făcut ce ştiu mai bine: să înveţe, respectiv să îndrume. «Niciodată, Colegiul Naţional „Elena Cuza” nu a coborât sub standardele de educaţie, indiferent de vremuri. Anul trecut, am avut un procentaj de peste 99% la Bacalaureat şi ne-am situat pe locul al II-lea într-un clasament al concursurilor şi Olimpiadelor şcolare, în judeţul Dolj. Acest trend vrem să-l păstrăm şi în acest an şi venim şi cu surprize», a precizat prof. Liviu Cotfasă, noul director al Colegiului Naţional „Elena Cuza”.

Noutăţi pentru anul şcolar 2017-2018

cotfasa (1)Restructurările din sistemul educaţional au afectat mai multe instituţii, pe de o parte din cauza scăderii numărului de elevi absolvenţi de învăţământ gimnazial, pe de alta a restructurării instituţionale, cu atingerea unui procentaj de 60% de încadrare în „profesional şi tehnic”. Nici „Elena Cuza” nu a scăpat, dar s-a căutat şi s-au găsit soluţii. «În fiecare an şcolar, aveam nouă clase pentru primul an de liceu. Din 2017-2018, numărul acestora s-a redus la opt. Am găsit câteva căi de rezolvare. Astfel, chiar dacă numărul de clase rămâne acelaşi, am transformat într-una singură două care ţineau de învăţământul bilingv în germană, respectiv spaniolă. Mai mult, ca o noutate, vom merge pe o clasă bilingvă, cu germana preponderentă, la Știinţe. Am mers pe acest considerent deoarece am observat, după cei mai mulţi dintre absolvenţii noştri, care se îndreaptă spre facultăţile de Medicină, că studierea limbii germane este căutată. Am luat în calcul şi atragerea copiilor de gimnaziu spre noi, mai ales că au fost introduse ore de specialitate în mai multe unităţi din Dolj, ultimele fiind, aşa am înţeles, Şcolile Gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica” şi „Mircea Eliade”, ambele din Craiova. Şi mai este ceva: suntem singura şcoală din sudul României care are parteneriat cu Ambasada Germaniei la Bucureşti, prin care elevii pot obţine diplome de studiu, cu ajutorul cărora pot accede la instituţii de învăţământ superior din Germania, fără a fi nevoiţi să susţină un examen de cunoaştere a limbii germane. Tot ca o măsură pentru copii, am prevăzut în programa aferentă anului 2017-2018 transformarea clasei de Matematică-Informatică într-una cu caracter intensiv de predare în ceea ce priveşte cea de-a doua disciplină, astfel încât elevii să aibă patru ore de curs săptămânale, deoarece urmărim dezvoltarea calitativă a educaţiei acestora», a mai spus Liviu Cotfasă.