Mişcarea Populară este un partid de dreapta de dată recentă, fără vreo participare efectivă la ultimele scrutinuri electorale, dar deja cu parlamentari, se spune, majoritatea dezertaţi de la PDL. Licenţa unei astfel de geneze, „de la acoperiş spre fundaţie”, nu este nouă în politica românească şi precedentul s-a numit fie PLD, fie UNPR, fie nu mai ştim care grupare minusculă, predispusă apoi la alianţe cu cei din rândul cărora s-a desprins. Mai altfel spus, Mişcarea Populară, infuzată zilele acestea cu un contingent de foşti consilieri prezidenţiali, nu este, cel puţin deocamdată, decât un partid cu oameni versatili, transferaţi, de voie, de nevoie, de la PDL, devenit „adversarul” acestuia din urmă, cum anunţa Vasile Blaga. Liderul Partidului Mişcarea Populară este deputatul Eugen Tomac. Se comentează şi înrolarea Elenei Udrea la Mişcarea Populară, demers mai de grabă anticipat decât privit ca o reală surpriză. Din motive care nu mai trebuie dezvoltate. De fapt, ce se poate observa: dintr-un partid – PDL – care părea un actor politic de luat în seamă, traumatizat după înfrângerile din 2012, încă în convalescenţă prelungită, ceea ce se poate explica, au apărut două partide, care îşi anunţă deschis şi reciproc adversitatea. Pe lângă PDL şi Mişcarea Populară ţopăie, fără pic de detentă, şi Forţa Civică, a lui Mihai Răzvan Ungureanu, recitând aceleaşi versuri. Se suportă greu opoziţia, asta e o realitate ştiută, dar un partid democratic serios îşi duce crucea, cum se spune, îşi consolează electoratul fidel, recunoscându-şi greşelile săvârşite, şi îşi pregăteşte viitoarele bătălii electorale, dar şi viitoarele cadre de decizie plauzibile. Persoanele, indiferent de numele lor, pe care le vedem acum aferându-se la Mişcarea Populară, sunt în bună măsură cele refuzate în 2012, la votul alegerilor legislative, şi, indiferent de denumirea siglei sub care se înrolează, în mentalul colectiv al electoratului nu se întâmplă deocamdată nimic deosebit. Altele sunt grijile. Într-un exces de optimism, altminteri firesc în politică, Elena Udrea vorbea de un scor de două cifre la alegerile europarlamentare din luna mai, pentru Mişcarea Populară. Care, deocamdată, dacă se zăreşte în sondaje. Dar să o credem pe Elena Udrea, deşi nu spune pe ce se bazează. Să fie reevaluată de electorat la Mişcarea Populară? Păi, nu s-a încercat acelaşi lucru sub sigla ARD, când până şi culoarea portocalie a fost substituită cu cea verde? Singura şansă a Mişcării Populare ar fi un şir de gafe impardonabile al actualei puteri, adică al USL, dar deocamdată vedem că a trecut mai bine, aşa spun sondajele, decât guvernarea precedentă, „testul zăpezii” şi, mai mult, pare conştientă de capcanele de tot felul ale anului în curs, unul electoral, cu mizele sale. Prin părţile locului, până acum, Mişcarea Populară, destul de timidă, înţelegem sub „bagheta magică” a lui Gelu Vişan, crescut în curtea PDL Dolj, caută simpatizanţi. Dar e greu. Ca orice început. Deşi parcă se întrevede şi sfârşitul.
