Medicii care s-au bătut în Spitalul Dăbuleni, salariile scăzute trei luni

0
462
Ileana Maricuțoiu

Cei doi medici ginecologi Saleh Majed, de 47 de ani, şi Haidari Hadi, de 52 de ani, care s-au luat la bătaie săptămâna trecută, în incinta Spitalului orășenesc Dăbuleni, în prezența unor pacienți, se vor alege cu salariile reduse timp de trei luni. Decizia a fost luată ieri, de conducerea spitalului, după ce, la finalul săptămânii trecute, Comisia de disciplină a decis ca ambii medici să fie sancționați.  „Cei doi medici vor fi sancționați cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de trei luni. Sancțiunea este aceeași pentru fiecare”, ne-a declarat managerul Spitalului Orășenesc Dăbuleni, Ileana Maricuțoiu.

Reamintim că, joi dimineața, medicii ginecologi Saleh Majed şi Haidari Hadi, ambii de origine arabă, dar cu cetățenie română, s-a luat la bătaie în timpul programului, chiar în spital. Cei doi au depus plângeri la Poliție, unul împotriva celuilalt, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire și alte violențe, însă, potrivit reprezentanților IPJ Dolj, până ieri, nici unul dintre cei doi „combatanți” nu adusese certificat medico-legal cu numărul zilelor de îngrijiri medicale necesar pentru continuarea cercetărilor în cauză.