Cei mai mulţi bani europeni din următorii şapte ani se vor duce spre infrastructura de transport şi spre mediu

0
363

Guvernul şi-a propus ca, în perioada 2014-2020, să cheltuiască cele mai multe fonduri structurale şi de coeziune pentru infrastructura de transport, proiecte de mediu, dezvoltarea urbană a comunităţilor, drumuri judeţene şi centuri, conform datelor prezentate, marţi, de premierul Victor Ponta. Astfel, pentru infrastructura de transport (autostrăzi, căi ferate, naval şi aerian) Guvernul vrea să cheltuiască aproximativ 5,7 miliarde euro, pentru proiecte de mediu – 3 miliarde euro, pentru eficienţă energetică – 270 milioane euro, pentru programe de angajare a tinerilor şi şomerilor – un miliard euro, pentru programele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă – 250 milioane euro, în timp ce pentru asistenţa socială a persoanelor defavorizate (în principal pentru programe de integrare a romilor) ar urma să fie cheltuite aproximativ un miliard euro. (Mediafax)