După necropola daco-romană de la Locusteni şi cea a oraşului roman Sucidava, necropola daco-romană de la Dioşti este cea de-a treia de acest gen care beneficiază, în Oltenia, de o lucrare cu caracter monografic, apărută recent, la Editura „Sitech” din Craiova, sub semnătura eminentului arheolog şi cercetător Gheorghe Popilian. Lansarea cărţii urmează să aibă loc, în curând, la Muzeul Olteniei din Craiova. Figură marcantă a arheologiei clasice româneşti, care și-a dedicat viaţa studiului arheologiei din perioada romană, Gheorghe Popilian este autor a numeroase studii cu privire la circulaţia monetară, obiecte de podoabă şi accesorii vestimentare, necropole, aşezări, evenimente politico-militare, culte şi credinţe religioase etc. Lucrarea sa de căpătâi „Ceramica romană din Oltenia”, tipărită la Craiova în anul 1976, este citată în toate cărţile şi lucrările de specialitate din ţară şi de peste hotare.
119 morminte, împreună cu inventarul aferent, se „desfăşoară” sub ochii cititorului lucrării „Necropola daco-romană de la Dioști (județul Dolj)” sub forma unui text însoţit de un aparat critic impresionant şi o bibliografie pe măsură. O atenţie deosebită este acordată ilustraţiei cărţii – desene de bună calitate, aşezate sistematic în planşe.
Săpăturile arheologice s-au desfăşurat la Dioști între anii 1985-1988, cu acribia binecunoscută a arheologului Gheorghe Popilian. Toate mormintele descoperite aici sunt de incineraţie în urnă sau în groapă simplă şi au aparţinut populaţiei geto-dace din Oltenia, care a vieţuit sub stăpânirea romană, în secolele II-III. «Studierea riturilor şi ritualurilor funerare l-au condus pe autor la concluzii deosebit de interesante privind „etnicul” celor incineraţi şi dovedind indiscutabil continuitatea populaţiei băştinaşe şi în timpul stăpânirii romane. Toate acestea recomandă lucrarea şi pe autorul ei», spune Dorel Bondoc, arheolog la Muzeul Olteniei, care s-a preocupat de tipărirea lucrării.
Născut la 28 octombrie 1926, în satul Godeni, comuna Melineşti, judeţul Dolj, Gheorghe Popilian a urmat studiile secundare la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova (1938-1946), iar pe cele universitare la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1947-1951). În 1974 a obţinut titlul de doctor în Istorie şi Arheologie cu lucrarea „Ceramica romană din Oltenia”, la aceeaşi universitate, avându-l conducător ştiinţific pe prof. Gheorghe Ştefan. În 1951, după terminarea studiilor, a fost numit asistent la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta-Turnu Severin, iar în anul următor, director al acestei instituţii, funcţie pe care a ocupat-o până la 15 iulie 1956. A fost, apoi, până în 1959, şef de secţie la Muzeul Olteniei.
Arestat cu ocazia unuia dintre ultimele valuri de teroare deschisă, pentru un delict ce se numea omisiune de denunţ, după câţiva ani petrecuţi în temniţele comuniste a fost eliberat în 1963. În 1975 îl regăsim la Muzeul Olteniei, iar din 1980 – la Centrul de Ştiinţe Sociale (Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române). În aprilie 1990 a fost numit directorul acestei instituţii, post pe care l-a deţinut până la pensionare, în 1998. A fost, apoi, conducător de doctorate și a continuat să publice numeroase studii, recenzii şi articole în reviste de specialitate din ţară şi străinătate.
A colaborat la cercetările din zona „Porţile de Fier I”, mai ales la cele din antica Dierna, sau la acelea din zona „Porţile de Fier II”, la Ostrovul Şimian şi la Ostrovul Mare. A participat la congrese şi colocvii internaţionale, fiind chiar preşedintele de onoare al Congresului Rei Cretariae Romanae Fautores de la Timişoara (1994). Prin Decretul nr. 40 din 7 februarie 2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 169/26 februarie 2004, i s-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de comandor, Categoria H – „Cercetare ştiinţifică”.
