American Corner Craiova: videoconferinţă dedicată Lunii istoriei afro-americane

0
104
Kayla Mason

În februarie, în Statele Unite ale Americii este celebrată Luna istoriei afro-americane (sau Luna istoriei negrilor), prin care se sărbătoreşte contribuţia africană la civilizaţia S.U.A. şi la cea mondială, în general. Cu acest prilej, American Corner Craiova este coparticipant la videoconferinţa cu titlul „Black History Month” susţinută de Kayla Mason, organizator comunitar principal la „Vocea tinerilor” din cadrul Centrului „Harriet Tubman” din Detroit. Videoconferinţa se desfăşoară astăzi, cu începere de la ora 16.00, exclusiv în limba engleză, la sediul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”.

«Prezentarea – care va dura 45 de minute – va avea o parte introductivă  din istoria S.U.A., cu referire la contribuţia afro-americanilor. Vor fi amintite personalităţile implicate în lupta pentru emanciparea şi eliberarea negrilor din sclavie, în lupta împotriva nedreptăţilor sociale.  Se va vorbi despre Harriet Tubman şi Underground Railrood organizată de ea pentru eliberarea sclavilor.  Acestea pot constitui modele pentru  societatea modernă, mai ales pentru tineri. De asemenea, Kayla Mason va explica ce înseamnă organizatorul social şi care sunt beneficiile comunităţii de pe urma muncii lui. Ultima parte a conferinţei (15 minute) va fi rezervată răspunsurilor la întrebările participanţilor – elevi din liceele craiovene», au precizat reprezentanţii American Corner Craiova.

Kayla Mason s-a născut la Los Angeles şi a început activitatea de organizator comunitar încă din liceu. În anul 2005 a  beneficiat de un program guvernamental pentru sprijinirea tinerilor defavorizaţi social de a urma studii universitare. Şi-a luat licenţa în Sociologie la Universitatea „Dominguez Hills” din California, unde a fost şi organizator asociat. În 2010 a activat în Alianţa AmeriCorps Public, servind ca organizator comunitar: a creat, organizat şi condus traininguri pentru tineri în domeniul noii tehnologii. În decembrie 2011 a obţinut diploma de master în Asistenţă socială la Universitatea din Michigan.