În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai I.S.U. Dolj, A.N.P.C., D.S.V.S.A şi I.T.M. Dolj, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. La aceste activităţi au participat peste 400 de efective. În cadrul acţiunilor, poliţiştii doljeni au verificat modul în care sunt respectate prevederile Lg 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19. Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 130 de societăți comerciale, 130 de locaţii de interes, 250 de mijloace de transport, fiind legitimate totodata aproximativ 2800 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 107 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 28.000 de lei, dintre care 87 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție și 7 sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea în intervalul orar 23.00-05.00. Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ.
Acasă Ultima oră Amenzi de aproximativ 28.000 de lei, aplicate pentru nerespectarea stării de alertă