Craiova: Cercetaţi penal după ce au fost prinşi la volan fără permis

0
382
Conform IPJ Dolj, ieri, 03 ianuarie 2018, în jurul orei 1500, un echipaj format din poliţişti din cadrul Secţia 5 Poliţie Craiova, în timp ce efectua controlul traficului rutier pe strada Toporaşi din localitate, l-a depistat pe Filip F., de 28 ani, din comuna Sadova, judeţul Dolj, care a condus un autoturism, având dreptul de a conduce vehicule suspendat în perioada 16.10.2017-13.01.2018. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.    
În plus, azi dimineaţă, în jurul orei 0445,  poliţişti din cadrul Secţia 5 Poliţie Craiova, în timp ce efectuau supravegherea şi controlul  traficului rutier pe  strada Constantin Brâncoveanu, l-au depistat pe Bercea A., de 20 de ani, din oraşul Drăgăneşti – Olt, judeţul Olt, care a condus un autoturism, având dreptul de a conduce vehicule suspendat în perioada 15.12.2017 – 12.02.2018. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.