O craioveancă studentă la Londra – exemplu de excelenţă românească

0
498

vrabieO tânără craioveancă este finalistă în competiţia Premiile pentru Excelenţă Academică în Străinătate, organizată de Liga Studenţilor Români din Străinătate şi ajunsă la cea de-a opta ediţie. Maria Vrabie, absolventă a Colegiului Naţional “Carol I”, este studentă la King’s College din Londra şi concurează pentru titlul de Studentul Român al Anului la categoria Europa Universitar. Celelalte categorii sunt: Europa post-universitar, America de Nord, Alte continente, România, Erasmus şi Premiul special în Arte.

În concursul de anul acesta s-au înscris peste 150 de studenţi români din toate colţurile lumii, dar în finală au ajuns doar 43. Juriul competiţiei este condus de acad. prof. dr. Ionel Valentin Vlad, preşetintele Academiei Române.

Gala Studenţilor Români din Străinătate, care va avea loc mâine, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, aduce în prim-planul societăţii româneşti o serie de tineri cu rezultate academice şi extra-curriculare de excepţie, de la universităţi de prestigiu ca Harvard University, Standford University, Columbia University, NYU, University of Oxford, Imperial College London sau Technische Universität Berlin. Toţi sunt exemple remarcabile de excelenţă românească în străinătate şi în ţară.