Sinteza activitatii parlamentare a senatorului PMP de Dolj, Radu Preda

0
675

Așa cum v-am obișnuit, încerc să mențin o transparență permanentă în ceea ce privește activitatea mea, așa că vreau să vă prezint pe scurt în ce a constat mandatul meu timp de 4 ani în cadrul Senatului României. Am fost membru în 7 comisii permanente și una specială. În cadrul „Comisiei pentru cultură și media” am fost președinte timp de 1 an de zile, după care am devenit lider de grup parlamentar. De-a lungul timpului m-am implicat și in relații bilaterale, făcând numeroase vizite de lucru sau implicandu-mă direct în activitatea grupurilor de prietenie ce au condus la consolidarea relațiilor dintre România și alte state.

Grupuri de prietenie:

  • Grupul parlamentar de prietenie cu Israelul
  • Grupul Parlamentar de prietenie cu Australia
  • Grupul Parlamentar de prietenie cu Ucraina

În cadrul Plenului Senatului României am luat cuvântul de 114 ori și am ținut cont de fiecare dată de nevoile celor pe care-i reprezint. Mai mult decât atât, am avut un număr de 129 de inițiative legislative. Cifrele poate nu sunt atât de importante pentru că nu pot reflecta întotdeauna volumul de muncă pe care l-am depus alături de colegii mei, dar ce pot să vă spun este faptul că nu am stat nici măcar 2 minute degeaba cât am fost în Senatul României. Poate părea o afirmație exagerată, dar vă rog să mă credeți că de când le-am cerut oamenilor votul pentru primul mandat, mi-am impus să nu dezamăgesc.

 

De ce?

      Pentru că sunt un om simplu. Merg la piață, mă duc la Biserică, mă întâlnesc cu prietenii și cunoștințele și mi-ar fi fost rușine să ridic ochii din pământ, să mă știu într-un loc în care am puterea de a face ceva și eu să rămân indiferent, scufundat în fotoliile confortabile ale Senatului. Dacă aveți curiozitatea, puteți verifica filmările din cadrul ședințelor, să observați că de multe ori stau mai mult în picioare și umblu prin sală pentru a avea discuții cu ai mei colegi, în vederea rezolvării problemelor apărute de-a lungul timpului. Așa-s oltenii, deh, n-au stare! Și mă bucur enorm că nu am stare nici acum, pentru că aasta ar însemna să mă dau bătut și asta nu se poate (contrar dorințelor arzătoare ale altora).

Așadar, vă rog să judecați/verificați ceea ce am făcut în cei 4 ani de activitate parlamentară, iar mai apoi să-mi oferiți încrederea dumneavoastră pentru a merge mai departe. Știu că e campanie și că toată lumea încearcă să vă atragă atenția cu fel de fel de „lucruri colorate” și exagerate, dar dacă rămânem realiști și privim exact ce este faptic și relevant, putem discerne multe adevăruri de minciunile gogonate ,

Vă mulțumesc că-mi sunteți alături!

Doamne-ajută!

 

Comandat de PMP – Organizația Județeană DOLJ , Executat de S.C. ED PRESS COM S.R.L., cod AEP 11200012.