O altă seară palpitantă de Champions League

0
652

Ca de obicei, Champions League oferă spectacol, deşi aproape toate meciurile se dispută cu stadioanele goale. A doua seară a etapei a 5-a a grupelor ne-a adus unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale anului, în care finalista en-titre, PSG, s-a impus în deplasare cu Man United. Ocazii cu nemiluita, bare, execuţii spectaculoase, eliminare, dramatism din plin a oferit partida de pe Old Trafford. La 1-1, PSG era la mâna rezultatelor în ultima rundă, dar la final a devenit favorită la calificare.

Deşi turcul Kahveci, cu tripla sa extraordinară, numai cu goluri de senzaţie contra lui Leipzig, părea să fie performerul serii, dar francezul Giroud i-a suflat rolul, cu pokerul reuşit la Sevilla.

Trupa lui Mircea Lucescu n-a mişcat în front la Torino, unde Juventus şi-a permis să-l debuteze şi pe tânărul stoper român Radu Drăguşin, introdus în minutul 69, în locul lui Merih Demiral. A fost primul meci din Champions League arbitrat de o femeie, franţuzoaica Stephanie Frappart. Fără Messi, Barcelona a rezolvat în prima jumătate de oră meciul de la Budapesta, în care Griezmann a marcat superb, a la Madjer.

Grupa E: Krasnodar – Rennes 1-0 (Berg 72), FC Sevilla – Chelsea 0-4 (Giroud ‘8, ’54, ’74, ’83 – penalti)
Clasament: 1. Chelsea 13 puncte (golaveraj 13-1), 2. Sevilla 10 (6-7), 3. Krasnodar 4 (5-10), 4. Rennes 1 (2-8).

Grupa F: Dortmund – Lazio 1-1 (Guerreiro ’44 / Immobile ’67 (penalti),  Brugge – Zenit 3-0 (De Ketalaere ’33, Vanaken ’58 (penalti), Lang ‘73)
Clasament: 1. Dortmund 10 (10-4), 2. Lazio 9 (9-5), 3. Brugge 7 (6-8), 4. Zenit 1 (3-11).

Grupa G: Ferencvaros – Barcelona 0-3 (Griezmann ’14, Braithwaite ’21, Dembele ’28 – pen.), Juventus – Dinamo Kiev 3-0 (Chiesa ’21, Ronaldo ’57, Morata ‘66)
Clasament: 1. Barcelona 15 (16-2), 2. Juventus 12 (11-4), 3. Kiev 1 (3-13), 4. Ferencvaros 1 (5-16).

Grupa H: Basaksehir – RB Leipzig 3-4 (Kahveci ‘45+3, ’72, ’85 / Poulsen ’26, Mukiele ’43, Olmo ’66 şi Sorloth ‘90+2), Manchester United – PSG 1-3 (Rashford ’32 / Neymar ‘6, ‘90+1, Marquinhos ‘69)
Clasament: 1. Manchester United 9 (13-7), 2. PSG 9 (8-5), 3. Leipzig 9 (8-10), 4. Basaksehir 3 (6-13).