Vara nu-i ca iarna, parcă aşa glăsuia cu nişte ani în urmă europarlamentarul de acum Traian Băsescu. Sigur că, în această privinţă, avea dreptate, mai ales că de fapt cugetarea respectivă avea izul ei politic. Campania electorală anemică şi insolită se cam apropie de sfârşit şi casele de sondare prezintă o situaţie relativ echilibrată la partidele mari. Analiştii IRSOP comentează astfel măsurătorile înregistrate pentru Evenimentul Zilei: „Deşi conduce, PNL nu a mai crescut în ultimele săptămâni, iar proporţia votanţilor care spun că merg la vot sigur sau foarte sigur e mai mică la PNL, decât la PSD şi USR. PSD a crescut spre finalul campaniei, dar în comparaţie cu PNL şi USR-Plus are mai mulţi votanţi potenţial peste 65 de ani care cred că riscul de contaminare epidemică în secţia de votare e foarte mare şi probabil că o parte din aceştia vor prefera să stea acasă”. În traducere liberă, PNL nu prea conduce în topul preferinţelor electoratului şi previziunea lui Traian Băsescu –invitat la DC News- este că PNL şi PSD vor fi cap la cap. Traian Băsescu n-a fost şi nu este vreun simpatizant al social-democraţilor. Că lucrurile nu arată deloc favorabil pentru liberali, îl trădează şi implicarea tot mai făţişă a preşedintelui Klaus Iohannis în campania electorală, de mai multe zile, ceea ce nu s-a mai văzut la predecesorii săi, neezitând a ataca obsesiv… PSD-ul. Ieri s-a deplasat la Bacău ca să taie o panglică la un tronson de 17 km al autostrăzii A7, variantă ocolitoare a municipiului Bacău, prilej de a ataca din nou PSD la aceeaşi manieră obsesivă, de acum plictisitoare. Dar ştirea zilei a fost alta: în urma discuţiilor cu experţii şi specialişti s-a decis… redeschiderea pieţelor la sfârşitul acestei săptămâni. Pe de altă parte Patriarhia Română a comunicat, prin vocea purtătorului de cuvânt că respinge slujbele de Crăciun doar în mediul virtual şi că bisericile sunt conştiente de riscul epidemic, respectând toate măsurile de precauţie. Am asistat la cel ami jalnic atac împotriva BOR. Chiar dacă o lipsă de tact a putut fi identificată şi la nivelul preoţimii. S-a dorit o demonstraţie de obedienţă faţă de birocraţia de la Bruxelles, semn că ne-am înscris în curentul globalist. Dacă la toate acestea adăugăm şi felul în care a fost gestionată epidemia de Covid-19, concretizată între altele şi prin închiderea şcolilor, îndelung dezbătută, numărul mic de testări, este evident că există o nemulţumire frapantă faţă de actuala guvernare. Una peste alta guvernul Ludovic Orban a lăsat impresia, de mai multă vreme, că nu are o busolă clară şi bâjbăie sistematic în măsurile luate. Unele, poate, cu bună credinţă. Traversăm neîndoielnic o perioadă grea, dar lipseşte echilibrul, prisoseşte pripeala, lipseşte amenitatea, reflexia limpede, eticheta cu ştaif. Semn că imaginaţia nu este pentru reprezentanţii puterii o înzestrare caracteristică. De altfel e greu de desluşit care sunt reperele unui înalt profesionalism în actualul guvern, şi acelaşi Traian Băsescu spunea ieri, în interviul pomenit, despre Ludovic Orban că e unul dintre cei mai slabi premieri. „Aşteaptă, se uită la Cotroceni, se uită la Arafat, vorbeşte mult, ceea ce acoperă incapacitatea pentru cei care nu ştiu citi, că vorbeşte fără să spună nimic”. Tot Traian Băsescu a mai dezvăluit că primul plan de acţiune al guvernului Orban trimis la Bruxelles pentru cele 79,9 miliarde euro, ce vizează proiecte europene, n-a făcut o impresie prea bună. Şi partidul lui Traian Băsescu, PMP-ul se doreşte cooptat într-o posibilă alianţă post electorală, în compania PNL şi USR-Plus. Atunci să vezi spectacole luminoase, care vor aminti de minunata Convenţie Democrată, care a sfârşit cum bine se ştie.